Liberalii se declara impotriva asumarii raspunderii pe legi importante care afecteaza viata a mii de romani. Vicepresedintele PNL Ludovic Orban a declarat ca, prin asumare, Guvernul isi arata de fapt dispretul fata de cetateni care nu sunt obligati sa accepte niste dictate.
“Suntem impotriva asumarii raspunderii pe aceste legi fundamentale care afecteaza viata a mii de romani, legea pensiilor, legile educatiei si legea salarizarii unice”, a spus Ludovic Orban.
Vicepresedintele PNL, Ludovic Orban, a acuzat actualul Executiv ca nu a luat nicio masura anticriza in cele opt luni de guvernare si, mai mult, a concesionat conducerea tarii catre functionarii de la Fondul Monetar International (FMI).
“Dupa opt luni de guvernare, Basescu, Geoana si Boc au reusit contraperformanta de a ne situa in afara Europei”, a spus Ludovic Orban. Liderul PNL considera ca Guvernul Emil Boc este principalul creator al blocajului din economie, iar “Romania este pandita de riscul de a intra in incapacitate de plata”.














