FMI a ajuns la un acord cu autoritatile romane in ceea ce priveste ce s-a facut pana acum si ce trebuie sa se faca in economie. Seful delegatiei FMI, Jeffrey Franks, a declarat ca situatia Romaniei s-a inrautatit mai mult decat anticipase initial, dar prevede o modesta crestere economica in anul urmator. Delegatia FMI la Bucuresti s-a declarat multumita de colaborarea cu BNR si Ministerul Finantelor. Board-ul FMI de la Washington va lua decizia finala, dupa care vor fi puse la dispozitie fondurile din cea de-a doua transa. Tintele cantitative pe care Romania s-a angajat sa le respecte prin acordul de finantare externa cu FMI si CE au fost indeplinite, cu o singura exceptie, cea a arieratelor la nivelul bugetului general consolidat, pentru care FMI nu a primit toate datele necesare, a declarat seful misiunii FMI. Jeffrey Franks a declarat ca cele doua criterii structurale de performata au fost respectate. Acestea au constat in ratificarea in Parlament a unor acte de natura fiscala si a unor modificari ale legislatiei, care priveau fondul de asigurare a depozitelor. Faptul ca aceste tinte s-au putut respecta, arata eforturile facute de guvern pentru a asigura o tinere sub control al tintelor care trebuiau atinse. Situatia economica a fost mai proasta decat ceea ce era prevazut. In luna martie, prognoza la descresterea PIB- ului era de -4,9%. Acum FMI considera ca descresterea va fi intre -8 si -8,5%. Inflatia va fi mai mare decat s-a estimat, in jurul lui 4,3% la sfarsitul anului. Balanta de plati urmeaza o curba mai rapida decat cea asteptata initial, din cauza diminuarii productiei. Deficitul de cont curent va fi de 5,5%, fata de 7,5%, cum era prognozat, pentru ca la nivel international situatia economica externa s-a inrautatit mai mult decat era anticipat si cererea interna a fost mai slaba decat cea anticipata. “Intr-adevar, daca la finalul lui 2008 ar fi fost un alt set de politici, mai bine orientate, situatia ar fi fost mai buna acum, insa, odata ce a inceput criza, problema se pune altfel si este vorba de influenta indusa de evolutia la nivel international”, a adaugat Franks.















