* Afirma Dragos Parvan, directorul Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca Prahova
– Paradoxal, domnule director, chiar daca aproape 20.000 de prahoveni si-au pierdut slujbele, din cauza crizei economico-financiare, sunt, din cate am inteles, si firme care, chiar si pe vremuri de criza, fac angajari. Vreti sa detaliati?
– Intr-adevar. Aproximativ 60 la suta dintre locurile de munca disponibile, saptamanal, provin din domeniul confectiilor. Una dintre aceste firme chiar are nevoie de 800 de salariati. Problema cu care ne confruntam consta in faptul ca, in lunile anterioare, nu am inregistrat disponibilizari prea mari din domeniul confectiilor, astfel incat sa-i putem redistribui pe fostii someri catre acest segment de activitate. Disponibilizari masive au fost in alte domenii, precum cel al constructiilor, al comertului, al trasportului de marfuri, al fabricarii mobilei etc. Ca urmare, oameni care au cu totul alte meserii decat aceea de confectioner si, pe deasupra, majoritatea sunt barbati. Ca atare, nu poti sa-i obligi sa faca un curs de confectioner. Singurii pe care-i putem indruma catre firmele de confectii sunt somerii necalificati, carora le putem oferi cursuri de calificare gratuite, iar dupa absolvirea acestora sa se orienteze catre astfel de locuri de munca cerute de piata. Pe de alta parte, desi putini la numar, textilistii disponibilizati fie s-au recalificat, intre timp, si s-au angajat in alte domenii, fie nu mai doresc sa revina la vechile locuri de munca. De ce? Ca urmare a efectelor crizei, multe firme de confectii au renuntat la asigurarea gratuitatii transportului la/ si de la locul de munca sau la acordarea bonurilor de masa. Daca mai adaugam si faptul ca, adeseori, noilor angajati li se ofera doar salariul minim pe economie, atunci avem explicatia de ce textilistii disponibilizati nu se prea inghesuie sa se angajeze la firmele de confectii.
– Si, atunci, cu ce bani isi intretin familia?
– Solutia preferata – dar nu doar de textilisti – este, de regula, aceea de a mai ramane, un timp, in somaj – intrucat primesc o indemnizatie a carei medie este 5,1 milioane lei net, timp de 6, 9 sau 12 luni, in functie de vechimea in munca. Mai mult, perioadele respective se prelungesc, in premiera, cu inca trei luni, fiecare, in cazul persoanelor carora le inceteaza somajul, anul acesta, sau care intra in somaj in cursul anului 2009. Aceasta este una dintre masurile luate de Guvern pentru combaterea efectelor negative ale crizei.
– Apropo de masuri, care este eficienta cursurilor de calificare pe care le organizati aproape saptamanal, in meseriile cerute de piata muncii? Sunt somerii interesati de astfel de cursuri sau cheltuiti banii degeaba?
– Sa stiti ca venirea crizei a schimbat un pic si optica somerilor. Astfel, de la inceputul anului, circa 900 de persoane au fost inscrise la diverse cursuri de calificare in meseriile cerute de piata muncii. Dintre acestia, estimam ca circa 400-500 isi vor gasi locuri de munca. Din evidentele noastre, vreo 350 au fost deja angajati. Revenind la criza exista, cum aminteam, si un efect pozitiv al acesteia, in sensul ca a reglat putin piata muncii. Anul trecut, de pilda, oamenii nu prea vroiau sa se inscrie la aceste cursuri de calificare, preferand sa lucreze ca muncitori necalificati pe un santier, unde luau 20 de milioane de lei, lunar. Numai ca acum, cand a venit criza, primii afectati au fost muncitorii necalificati, deoarece patronii de acestia au scapat intai si-ntai. Asta le explicam noi, iar multi dintre someri au inteles ca a fi calificat intr-o meserie inseamna si mai multi bani fiindca in Contractul Colectiv de Munca se prevede un procent de 20 la suta la salariu in cazul celor calificati intr-o meserie.
– Desi contextul economic actual nu este tocmai favorabil, cum va explicati, atunci, faptul ca exista printre someri si oameni de genul „as dori sa muncesc, da Doamne sa nu gasesc!”
– Sunt, din pacate, si astfel de situatii. Dupa cum am observat, exista un procent (ce-i drept, nesemnificativ) de persoane care au venit sa se inregistreze ca someri, dar lucreaza, in continuare, „la negru”. Probabil, pentru ca stiu ca noi nu-i putem controla „la sange”. Multi patroni au recurs, in vreme de criza, la aceasta metoda de a-si trimite salariatii in somaj. Si noi ne intrebam, adeseori, de ce se inghesuie dimineata sa-si puna viza aceea lunara pe carnetul de somer. Sigur ca e bine ca isi indeplinesc aceasta obligatie legala, dar nu e bine sa munceasca „la negru”, deoarece patronii s-ar putea sa-i pastreze in aceasta formula si dupa ce le expira perioada de somaj. Sau nu vor fi platiti corespunzator pentru munca pe care o presteaza, tocmai pentru ca patronul stie ca acestia mai incaseaza si indemnizatia de somaj. Deci, desi in aparenta pare avantajoasa, munca „la negru” le aduce, in final, practicantilor ei mai multe dezavantaje.
D. CONSTANTIN
