Rusia nu este geloasa pe proiectul de gazoduct Nabucco, a declarat presedintele rus Dmitri Medvedev, la o conferinta de presa comuna cu cancelarul german. “Nu suntem gelosi pe proiectul Nabucco. Sa se dezvolte. Daca ajunge gaz pe Nabucco atunci este clar ca cineva are nevoie de el, dar nimeni nu mi-a aratat clar de unde va lua gaz”, declara presedintele rus.
Proiectul Nabucco, estimat la circa 8 miliarde de euro, este menit a pompa gaz din Asia Centrala prin Turcia spre Austria si Germania, tranzitand Bulgaria, Romania si Ungaria, dar ceea ce este cel mai important, ocoleste Rusia. Medvedev a subliniat ca Rusia este in favoarea unor livrari diversificate de energie pe baza contractelor actuale.Pe de alta parte, cancelarul german Angela Merkel a descris ca fiind strategic gazoductul Nord Stream pe care Rusia si Germania il construiesc impreuna in Marea Baltica.
“Nord Stream nu ar trebui considerat rival al altor gazoducte,” a subliniat Merkel. Europa si-a exprimat ingrijorarea legata de dependenta sa de Rusia, care asigura un sfert din necesarul sau de gaze naturale. Apelurile la diversificarea furnizarilor s-au intensificat dupa disputa dintre Moscova si Kiev de la inceputul anului, cand Rusia a taiat gazul catre Ucraina, ceea ce a afectat si consumatorii europeni.
Totusi, Moscova sustine ca South Stream si Nord Stream vor reduce dependenta UE de state de tranzit precum Ucraina si va asigura securitatea energetica europeana. Proiectul de sase miliarde de euro Nord Stream este menit a pompa 55 miliarde mc de gaz pe an catre Occident, ocolind statele traditionale de tranzit. South Stream doreste a pompa 31 miliarde mc de gaze din Asia Centrala si Rusia catre Balcani si alte state.














