Prin aplicarea principiului exportabilitatii prestatiilor sociale, alocatiile copiilor prahovenilor pot fi platite si in spatiul comunitar. Masura se aplica in cazul copiilor romani ai caror parinti muncesc legal intr-o tara din UE, fiind egala cu drepturile banesti stabilite pentru copiii din statul respectiv.
Daca in Romania alocatia de stat pentru copii este de doar cateva zeci de lei, Germania plateste, de exemplu, pentru fiecare minor, nu mai putin de 150 de euro. In aceste conditii, copiii vor primi diferenta dintre cele doua cuantumuri stabilite in Romania si Germania, ceea ce inseamna un castig lunar de peste 130 de euro pentru fiecare minor.
Pentru ca parintele sa poata beneficia de diferenta de bani dintre alocatia oferita de Romania si cea pe care o da statul in care munceste, acesta trebuie sa se adreseze atat autoritatilor tarii pe teritoriul careia lucreaza, cat si celor din tara de origine.
Parintele trebuie sa se adreseze primariei localitatii unde are domiciliu pentru a fi indrumat catre autoritatea care ii poate elibera un formular tip pe care trebuie, mai apoi, sa-l completeze si sa-l trimita, in Romania, la Agentia de Plati si Prestatii Sociale. Formularul completat in Romania trebuie trimis la autoritatea din tara in care lucreaza cetateanul roman.
Diferenta de bani provine de la statul in care lucreaza parintele, iar banii sunt ridicati, din aceeasi tara, indiferent daca copilul locuieste sau nu in acelasi loc cu parintele sau. Foarte multi parinti pleaca fara ca autoritatile competente sa fie anuntate.
Acest lucru se intampla deoarece parintii se tem ca statul roman le va lua copiii sau vor fi trasi la raspundere de Autoritatea pentru Protectia Copilului. La nivelul judetului Prahova, aproximativ 200 de parinti plecati in strainatate au solicitat alocatii europene pentru copiii lor.
Catalina STROE














