La Spitalul Judetean de Urgenta, aparatura performanta de cardiologie interventionala, dar fara medici specialisti



Un aparat performant pentru interventii non-chirurgicale, care se apreciaza ca ar putea reduce numarul deceselor cauzate de afectiunile cardiovasculare a ajuns la Spitalul Judetean de Urgenta Ploiesti, in urma achizitionarii acestuia de catre Ministerul Sanatatii.
Laboratorul de cardiologie interventionala – cum este denumita aparatura de interventie vasculara si nevasculara – este compus dintr-o instalatie performanta de angiografie monoplana. Aceasta are capacitatea de a analiza in principal vasele de sange si a sesiza eventualele probleme aparute in sistemul circulator al pacientilor.
Spatiul (de aproximativ 60 mp – camera aparatului) a fost deja amenajat in incinta Spitalului Judetean de Urgenta Ploiesti, insa, din pacate pentru bolnavii care ar putea beneficia de pe urma investigatiilor medicale specializate nu este functional. Spatiul de comanda al angiografului, dar si vestiarul cu spalator pentru medici sunt gata, insa lipsa generala a personalului de specialitate din medicina romaneasca isi spune, si in acest caz, cuvantul. Medicul Andrei Ilinca, purtator de cuvant al spitalului, ne-a declarat ca “laboratorul va fi functional in momentul incadrarii personalului specializat”.
Violeta STOICA

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentEUROPAREREA MEA
Articolul următorDREPTUL LA OPINIE