Criza se va resimti in agricultura, cel mai mult, la sfarsitul lunii septembrie sau inceputul lui octombrie, cand se va relua ciclul agricol, a declarat, ieri, presedintele Interagro, Ioan Niculae. El a mai aratat ca de la momentul in care agricultorii incep lucrarile si pana cand primesc subventia la hectar se pierde circa 30-40% din valoarea acesteia, ca urmare a dobanzilor practicate de banci pentru creditele agricole si a devalorizarii leului in raport cu euro.
Pe de alta parte, Adrian Radulescu, presedintele Ligii Asociatiilor Producatorilor Agricoli (LAPAR), a spus ca agricultorii sunt decapitalizati, piata cerealelor fiind cea mai afectata, avand in vedere ca preturile primite de fermieri pentru recolta nu acopera costurile de productie. “Acum o luna pretul graului urcase la 5.500 (lei vechi/kilogram- n.r.), iar acum este 3.600 la recoltare. La orz este la fel”, a precizat Radulescu.
Presedintele LAPAR a mai atras atentia ca producatorii sunt dependenti de cei care depoziteaza cerealele, care ofera preturi mici pentru recolta agricultorilor si care actioneaza ca niste “samsari”. “Degeaba ne dati (Ministerul Agriculturii – n.r.) aceasta subventie daca nu ajunge efectiv la agricultori, pentru ca o iau ei (samsarii -n.r.). Daca muncesti pentru 3.500 de lei nu ai cum sa acoperi cheltuielile si sa reiei ciclul de productie”, a adaugat Radulescu.
Totodata, Aurel Popescu, presedintele patronatului ROMPAN, a spus ca piata cerealelor se confrunta cu evaziunea fiscala pe tot lantul sau, de la productia si comercializarea cerealelor, pana la producerea painii.
“Am calculat si bugetul statului a beneficiat de circa un miliard de euro pe linia producator agricol, depozitar, comerciant, brutar, magazin de desfacere”, a spus Popescu.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentOFUL CETATEANULUI
Articolul următorMEMORIA ZIDURILOR