Antreprenorii generali, pusi la zid de Executiv
Printr-o ordonanta de urgenta din aceasta saptamana, Guvernul ii obliga pe contractorii marilor obiective de investitii (denumiti si antreprenori generali), imediat ce incaseaza banii aferenti de la buget, sa le vireze si firmelor subcontractoare de lucrari sumele la care sunt indreptatite in conturile deschise la Trezoreria statului. Decizia Executivului vine in urma nenumaratelor sesizari ale subcontractorilor, care s-au plans de comisioanele nepermis de mari (care ajung chiar si la 30 la suta) impuse de companiile castigatoare ale licitatiilor proiectelor de investitii. In plus, sumele cuvenite subcontractorilor pentru lucrarile executate potrivit contractelor le sunt achitate de catre antreprenorii generali cu mare intarziere, fapt pentru care ritmul de lucru pe santiere are, adeseori, foarte mult de suferit. Prin actul normativ mentionat, Guvernul prinde, cum s-ar zice, doi iepuri: ii obliga pe antreprenorii generali sa scada substantial comisioanele percepute si, totodata, sa achit intr-un timp mult mai scurt sumele cuvenite subantreprenorilor.
Investitiile straine directe, in scadere cu 44,4 la suta
In primele patru luni ale anului, investitiile straine directe in tara noastra au inregistrat o scadere cu 44,4 la suta, fata de perioada similara a anului precedent, pana la 2,055 miliarde de euro, potrivit unui comunicat al Bancii Nationale a Romaniei (BNR). Dupa primele doua luni, investitiile straine directe erau in crestere cu 38,1 la suta pentru ca, la finalul primului trimestru, sa se inregistreze un declin de 13,9 la suta, comparativ cu primul trimestru din 2008. Cat priveste deficitul balantei de plati a Romaniei, acesta a scazut cu 78,9 la suta, in primele patru luni ale anului, adica la 1,18 miliarde de euro, pe fondul comprimarii semnificative a deficitului comercial.
Pe romani ii intereseaza banii, nu functiile
Mai bine de jumatate dintre angajati sunt de parere ca orice performanta inregistrata la locul de munca ar trebui sa fie recompensata sub forma de bani, si doar un sfert dintre acestia considera ca ar trebui rasplatita cu avansarea pe post. Acestea sunt doar doua dintre concluziile unui studiu realizat de compania Gallup la solicitarea confederatiilor patronale din Romania. Pe de alta parte, 52 la suta dintre salariatii intervievati au raspuns ca, in companiile in care lucreaza, nu exista o grila de masurare obiectiva a performantei profesionale. De asemenea, studiul mai arata ca, desi considera binevenite cursurile de perfectionare profesionale, circa 70 la suta dintre repondenti au raspuns ca n-au urmat, pana acum, niciun astfel de curs.
Rambursare de TVA de peste 4 miliarde de lei
Potrivit ministrului Finantelor, in primele cinci luni ale anului, statul a rambursat catre agentii economici indreptatiti TVA in valoare de aproximativ 4,18 miliarde de lei. „Aceasta valoare se situeaza aproape la acelasi nivel ca in perioada corespunzatoare a anului trecut, cand Romania a inregistrat un boom economic, in conditiile in care incasarile din anul acesta au fost mult mai mici”, a declarat Gheorghe Pogea. Reamintim ca, la sfarsitul lunii anterioare, Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) inregistra peste 10.000 de cereri de decontare a TVA din partea societatilor comerciale cu capital de stat sau privat.
Afacerea Sterling – paguba de 250 milioane de euro
„In urma afacerii cu compania Sterling Resources Ltd, Romania a pierdut 250 de milioane de euro. Aceasta este diferenta dintre incasarile pe care le-ar fi avut statul roman daca acordul ar fi prevazut impartirea productiei, si nu plata unor redevente, asa cum este stipulat in prezent”, a declarat presedintele Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale (ANRM), Gelu Maracineanu. Cum se cunoaste, comisia parlamentara constituita pentru anchetarea acestui caz a cerut, pe langa inceperea cercetarii penale a celor implicati in negocierea, semnarea si aprobarea acestui contract, si imputernicirea ANRM pentru negocierea unui nou acord cu Sterling Resources Ltd., in conformitate cu legislatia in vigoare.














