In Romania se comercializeaza, in ultima vreme, bere cu aditivi, care are in compozitie acid malic, caramel amoniacal si diverse arome, care pot fi periculoase pentru sanatate, avertizeaza reprezentantii Asociatiei pentru Protectia Consumatorilor din Romania.
„Acest sortiment induce in eroare consumatorii pentru ca berea este in constiinta lor un produs suta la suta natural. Astfel de produse ar trebui denumite bauturi slab alcoolizate tip bere”, este de parere presedintele Asociatiei pentru Protectia Consumatorilor din Romania, Costel Stanciu.














