Pomenirea Parintelui Mitrofan, primul patriarh de Constantinopol

Acesta a trait in zilele marelui Constantin, intaiul imparat al crestinilor, fiind fiu a lui Dometie, care era frate al imparatului Prov, si a nascut doi feciori: pe Prov si pe Mitrofan. Acest Mitrofan, cugetand cu socotire deplina credinta idolilor ca ratacita si mincinoasa, a venit la credinta lui Hristos si s-a botezat. Si, mergand la Bizant, locuia cu Tit, episcopul aceleiasi cetati, care era om sfant si purtator de Dumnezeu, care, vazand pe Mitrofan ca era impodobit cu fapte bune, l-a introdus in clerul bisericii. Dupa moartea episcopului Tit, a luat scaunul Dometie, tatal Sfantului Mitrofan; si dupa moartea lui Dometie s-a facut episcop Prov, fiul lui, si tinand Biserica zece ani, s-a mutat catre Domnul; si indata s-a suit in scaunul Bizantului Mitrofan.