
„Nu doresc sa va mai vada in nas nu stiu ce individ certat cu legea”
„Subliniez, din capul locului, ca nu sunt adeptul unei atmosfere de lucru tensionate, ci cat se poate de relaxate. Dar, pentru aceasta, va cer tuturor sa va faceti treaba cu responsabilitate, in ideea gestionarii durabile a padurii si a respectarii regimului silvic al acesteia. Sunt surprins total neplacut, spre exemplu, de numarul extrem de mare de contestatii asupra proceselor-verbale de contraventie inaintate de inspectorat instantelor judecatoresti. Ca atare, pentru a nu va mai rade in nas nu stiu ce individ certat cu legea, intre obligatiile care va revin se regasesc cele privind intocmirea si gestionarea ireprosabila a documentatiei specifice de control. In functiile detinute anterior, n-am fost un om docil si nici nu voi fi, atunci cand cineva greseste”.
Acestea au fost cateva dintre precizarile facute, ieri dimineata, in fata subalternilor sai, de catre Cristian Ionut Ionescu (in foto)– imediat dupa instalarea oficiala in functia de director coordonator al Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic si Vanatoare (ITRSV) Ploiesti. Tot cu aceasta ocazie, au fost anuntati si ceilalti membri din noua echipa de conducere a amintitei institutii, respectiv Constantin Buruiana – director coordonator adjunct tehnic si Florentina Nita – director coordonator adjunct economic. De subliniat ca fostul director al inspectoratului, Sever Stanciu, nu s-a transferat – precum altii – in alta parte imediat ce a pierdut acest fotoliu, ci a decis sa ramana in aceeasi institutie. Pe langa prefectul judetului, Radu Oprea, la intalnire au fost prezenti si sefii de servicii, compartimente sau birouri din judetele Arges si Dambovita- care sunt filiale ale ITRSV Ploiesti.
Intrebat daca are vreo legatura pregatirea sa profesionala cu noua sa functie, Ionut Ionescu a declarat: „Sigur ca are. Tatal meu a fost silvicultor si, in consecinta, inca de pe la varsta de patru ani ma lua cu el la plimbare prin padurile judetului, cu o masina ARO. De asemenea, am lucrat un timp in domeniu. Asa ca stiu ce inseamna sa conduci un parchet de exploatare, sa respecti regimul silvic al padurii, pentru a se bucura de binefacerile ei inegalabile si nepotii si stranepotii nostri. Pentru aceasta, avem, incepand de anul trecut, un nou Cod Silvic. Dar, din pacate, inca n-au aparut normele metodologice de aplicare a acestuia, care prevad, intre altele, sanctiuni mult mai aspre in cazul acelora care atenteaza la integritatea padurii sau la regimul silvic al acesteia, inclusiv al detinatorilor privati de padure”.
C. DUMITRU














