Profesorii spun, insa, ca niciuna nu este imposibil de depistat
Elevii si studentii se afla in perioada examenelor, cand unii „tocesc”, iar altii cauta cele mai eficiente metode de copiat – ce sunt diverse si tot mai ingenioase. Pentru a lua o nota buna, cat mai usor, tinerii folosesc atat traditionalele fituici, cat si casti minuscule, in care asculta cursurile dictate de cineva sau programe speciale pe telefonul mobil unde sunt documente intregi cu toate cursurile pentru examenul respectiv.
La UPG, copiatul se sanctioneaza cu 300 de lei
„Daca unii profesori cer la examen ca studentii sa redea cursurile cuvant cu cuvant este clar ca unii vor copia. Este foarte greu sa redai astfel cursurile. Practic studentii sunt fortati sa copieze, daca vor o nota mare. Eu cred ca aici se greseste. Ar trebui ca profesorii sa acorde mai multa libertate de exprimare studentilor”, ne-a precizat Daniela Anghel, presedinta a Ligii Studentilor de la UPG Ploiesti. In opinia ei, acesta este unul dintre aspectele negative ale sistemului de invatamant actual. Un alt obicei al unor profesori ar fi acela ca la cursuri doar sa predea, nu sa si discute cu studentii. „La curs este materia ampla, sunt informatii noi si atunci ar trebui sa se comunice cu studentii. Cursurile ar trebui adaptate in functie de anul si chiar de grupa respectiva. Studentii nu mai sunt precum cei de acum 20 de ani!”, a concluzionat interlocutoarea noastra. Profesorii sunt de alta parere: „Eu, in activitatea mea ca si cadru didactic, incerc sa descurajez copiatul prin faptul ca le dau posibilitatea studentilor la examene sa vina cu ce carti sau cursuri vor, insa le dau niste probleme pe care nu le pot rezolva decat daca le inteleg. Astfel, in cazul in care nu inteleg problema, degeaba au toate toate cartile si cursurile pe banca. De asemenea, unii colegi de-ai mei folosesc o metoda asemanatoare. Acestia au cursuri si carti pe catedra si, in cazul in care un elev nu-si aduce aminte ceva, se poate uita in acele cursuri intr-un anumit timp impus de profesor. Prin aceste metode studentii incearca sa invete, nu sa piarda timpul pentru a-si realiza fel si fel de copiute”, ne-a precizat prof. Dragos Ciuparu, prorector al Universitatii „Petrol-Gaze” Ploiesti. Aceasta institutie sanctioneaza copiatul nu doar cu pierderea examenului, ci si financiar. Cei care sunt prinsi ca folosesc metode de frauda trebuie sa plateasca o taxa de 300 lei – in cazul in care profesorul face un referat despre incident – suma ce este mai mare decat cea solicitata pentru reinmatriculare.
Si printre elevi sunt destui amatori sa „impuste” o nota pe nedrept, asa ca profesorii trebuie sa fie cat mai vigilenti. „Eu le semnez lucrarile inainte de a incepe examenul, pentru a nu avea surprize neplacute, cum ar fi sa vina cu lucrarile gata facute de acasa. Elevii de azi folosesc tot felul de metode de a trisa. Am vazut de-a lungul timpului si copiute foarte mici, cat unghia, pe care erau scrise raspunsuri”, ne-a precizat Raluca Faur, profesoara de limba romana si limba franceza la Colegiul National „Jean Monnet” din Ploiesti.
Internetul – plin de ponturi pentru trisori
Celor care vor sa triseze la examen si nu stiu cum sa procedeze le vine in ajutor si Internetul. Acesta este plin de informatii pe tema asta. La o simpla cautare pe „Google” se pot gasi peste 60.000 de rezultate – adica tot atatea pagini de web cu referiri la acest subiect. Unele contin chiar filmulete in care se simuleaza copiatul, astfel incat metodele sa fie pe intelesul tuturor…Printre ele se regasesc: metoda „hands free” – purtarea unei casti minuscule, fara fir, prin intermediul careia studentului ii dicteaza cineva raspunsurile; „servitele” – adica subiecte facute integral inainte de examen si scoase din geanta intr-un moment de neatentie al profesorului, „zgariatele” : se scrie apasat rezolvarea pe o foaie si cea pe care s-a imprimat urma pixului este luata la examen. Pixul cu ultraviolete este o alta metoda noua care, pe langa pixul propriu-zis necesita si o pereche de ochelari speciali cu care se poate observa scrisul s.a. Totusi, nici vechile copiute tinute in palma, in buzunar, puse in pix sau comunicarea cu vecinul din dreapta, stanga sau din fata nu au fost abandonate de generatiile actuale. Opinia profesorilor cu care am discutat este, insa, aceea ca nicio metoda nu este imposibil de depistat daca dascalul este suficient de vigilent si doreste sa stie exact care este valoarea studentului sau a elevului pe care il evalueaza.
Ana-Maria MAXIM; Anemary GRIGORE












