Interviu cu prof.dr.ing. Nicolae Paraschiv – seful Catedrei de Automatica si Calculatoare din cadrul universitatii ploiestene
– Domnule profesor, nu una ci doua promotii de absolventi se vor adauga specialistilor pe care i-a pregatit universitatea ploiesteana, de aproape doua decenii, in domeniul automaticii si al informaticii aplicate. Cati sunt acestia si, mai ales, cati dintre ei lucreaza in domeniul pentru care s-au format ?
– Specializarea Automatica si Informatica Aplicata – coordonata de catre Catedra de Automatica si Calculatoare – functioneaza in cadrul UPG din anul 1991, fiind acreditata in 1999 si reacreditata anul trecut. Intr-adevar, in 2009 vor exista doua promotii de absolventi – o ultima promotie care a studiat 5 ani si o prima promotie de studenti care au urmat un program de studiu de 4 ani, in conformitate cu Programul Bologna de restructurare a invatamantului superior, la care Romania este parte, si care a impus, pentru domeniul ingineresc, reducerea cu un an a perioadei de studii. Daca includem si absolventii din acest an, practic numarul celor care au fost pregatiti in aceasta specializare ajunge la aproximativ 400, iar peste 80 la suta dintre ei lucreaza in domeniul automatizarilor si al tehnologiei informatiei.
– In paralel cu pregatirea de specialitate a studentilor, activitatea de cercetare a fost una careia , la nivelul catedrei pe care o coordonati , i s-a acordat o atentie speciala. Nu intamplator organizati, incepand de astazi, o noua editie a unei prestigioase manifestari internationale in domeniul automatizarilor.
– Asa este. In ultimii 30 de ani, in Catedra de Automatica si Calculatoare au fost derulate peste 60 de proiecte de cercetare, pentru beneficiari din mediul economic, sau obtinute prin competitii, in cadrul unor programe nationale. Chiar in prezent se afla in diverse etape de realizare astfel de proiecte, in colaborare cu alte universitati , dar si cu societati comerciale, obtinute prin competitie, in cadrul programului national de cercetare PN II. In ceea ce priveste simpozionul la care ati facut referire, acesta a ajuns la cea de-a sasea editie, fiind organizat de catre catedra noastra, cu o periodicitate de trei ani, sub egida Societatii Romane de Automatica si Informatica Tehnica – Filiala Ploiesti. Este vorba despre Simpozionul Automatizarea Proceselor – Symposium on Process Control – SPC 2009, care va avea loc in perioada 1-3 iunie a.c.
– Care va fi problematica abordata si cine va sustine lucrarile ?
– In plen si pe sectiuni, in cadrul a opt teme generale, vor fi prezentate circa 60 de lucrari, autorii fiind reprezentanti ai unor reputate institutii din tara si din strainatate, care au realizari deosebite in sfera cercetarii. Poate ca este interesant de retinut ca aproximativ 20 la suta dintre lucrari sunt sustinute de catre specialisti din strainatate, intre institutiile academice si de cercetare din strainatate reprezentate regasindu-se Universitatea Andreas Bello din Chile, Universitatea Hyogo din Japonia,Universitatea Tehnica din Clausthal-Germania, Universitatea din Xanthi – Grecia, Institutul de Tehnica Sistemelor al Academiei Bulgare. De altfel, supervizarea pe linie stiintifica a fost asigurata de catre un Comitet Stiintific International, format din cercetatori si cadre didactice de la Universitati din Romania si din strainatate – Bulgaria, Chile, Franta, Germania, Grecia, Japonia, Rusia. In acelasi timp, vreau sa evidentiez si participarea unor institutii academice si de cercetare romanesti, a unor societati comerciale: Academia Romana, Universitatea Politehnica din Bucuresti, Universitatea „Babes – Bolyai” din Cluj Napoca, Universitatea „Gheorghe Asachi” din Iasi, Universitatea din Craiova, Universitatea din Petrosani, Universitatea „Valahia” din Targoviste, SC Teamnet International Bucuresti, SC Yogokawa Olanda- Romania, SC Asti Control Bucuresti. Referitor la temele ce vor fi abordate, pot sa spun ca SPC 2009 are un caracter particular intre manifestarile organizate sub egida Societatii Romane de Automatica si Informatica Tehnica, fiind concentrat pe cercetare aplicativa si avand ca finalitate implementari practice. Practic, vor fi abordate teme privind metodele avansate de reglare, dinamica sistemelor tehnice complexe, echipamentele numerice de automatizare si retelele industriale de date, inteligenta artificiala, informatica industriala, recunoasterea formelor, robotica. Pot sa mai spun ca lucrarile care vor fi prezentate in plen si in cadrul sectiunilor au fost incluse intr-un numar special, editat cu acest prilej, al Buletinului UPG – sectiunea Tehnica. De altfel, dintre lucrarile care vor fi prezentate in cadrul simpozionului, Comitetul International Stiintific va face o selectie, lucrarile selectate fiind recomandate spre publicare in forma extinsa , dupa caz, intr-una dintre revistele Control Engineering and Applied Informatics-Romania sau International Journal of Reasoning-based Intelligent Systems-Japonia.
– Simpozionul ofera si studentilor posibilitatea de a prezenta lucrari intr-un asemenea prestigios cadru, ponderea cea mai mare avand-o doctoranzii. De fapt, in cadrul universitatii ploiestene, in domeniul Ingineriei sistemelor, au calitatea de conducatori de doctorat, alaturi de domnia voastra, alti doi profesori – doamna Mihaela Oprea de la Catedra de Informatica, si domnul Stelian Dumitrescu – colegul dumneavoastra de la catedra de Automatica si Calculatoare. In ce consta participarea studentilor la SPC 2009?
– Circa o treime dintre lucrarile ce vor fi prezentate au ca autori studenti de la toate cele trei forme de pregatire: licenta, masterat, doctorat. Este adevarat ca doctoranzii sunt cei mai numerosi deoarece acestia abordeaza, in al doilea stagiu de pregatire, exact aspecte legate de domeniul cercetarii. Vreau sa precizez insa ca si pentru studentii de la forma licenta am organizat deja, la inceputul lunii mai, un fel de sectiune speciala a simpozionului: SPC-2009 Junior. Au participat mai ales studenti de la specializarile Automatica si informatica aplicata si Calculatoare. Un juriu de specialitate a ierarhizat lucrarile si a si premiat primele trei dintre acestea.
– O asemenea desfasurare organizatorica impune, fara doar si poate, si un suport financiar si logistic. Cine v-a sustinut in organizarea simpozionului ?
– Pentru organizarea simpozionului a fost constituit un Comitet local de organizare , care a reunit alaturi de membri ai Catedrei de Automatica si Calculatoare, colegi din conducerile Facultatii de Inginerie Mecanica si Electrica si ai Universitatii Petrol – Gaze. Tuturor acestora, in calitate de chairman al SPC 2009, vreau sa le multumesc, asa cum le adresez un cuvant de multumire si sponsorilor care au inteles ca incurajarea unor asemenea manifestari reprezinta o investitie pe termen lung, care permite promovarea realizarilor respectivelor companii. Nu in ultimul rand, multumesc cotidianului Prahova pentru oportunitatea de a face cunoscuta aceasta manifestare.
-Va multumim si noi si va dorim succes.
Luiza Radulescu Pintilie
Acasă Cultură/timp liber Prestigioasa manifestare stiintifica internationala in domeniul automatizarilor -organizata la Universitatea...