Trec miliardele pe deasupra tusei Maria



Seceta in Baragan si nu numai. Meteorologii vestesc ploi putine si canicula cat cuprinde in lunile de vara. Cu alte vorbe – seceta. Tusa Maria din satul meu, care poate fi langa Ploiesti, langa Fetesti sau langa Suceava, a aflat de seceta pe traiectul ancestral al semnelor ei. Primul semn e sapa care intra greu in pamant la prima prasila a porumbului. Apoi soarele bate, zice ea, “prea iute” pentru aceasta luna de primavara. Arde creierii prin broboada, scoate sudoarea din maini, chiar cand te hodinesti. Soarele si lipsa ploii, nu e nevoie sa o spuna meteorologii, inseamna prapad, saracie, foamete. Se usuca vitele pe picioare, coastele le ies prin piele sculptate de dalta mesterului foame, artizan desavarsit al scheletului anatomic. Intre timp, pe deasupra tusei Maria trec miliarde de euro. Sumele sunt atat de mari incat, si daca le aude la televizor, nu le pricepe. In Romania intra in aceste luni 20 de miliarde de euro la care s-au adaugat alte 6 miliarde imprumutate deja, e drept pe sest, de guvern. Tot banetul asta este o abstractiune pentru tusa Maria care ara tot cu plugul tras de boi si praseste cu sapa. De doua zile analistii si politicienii se cearta in toate ecranele de televizor pe un contract, semnat cica de Guvernul Romaniei, prin care bancile straine se angajeaza sa nu trimita banii primiti din aceste imprumuturi, acasa. Banii sunt destinati creditarii economiei romanesti muribunde. Numai ca, zic unii, clauza este lovita de nulitate. Este un fel de noblesse-agreement, dar cine are vreme de noblesuri acum? Adica nu este obligatorie. Clauza semnata de Romania si banci nu e musai. Si cum au venit primele 5 miliarde de euro, dintr-o prima transa a imprumutului, 4 au si plecat indarat in Viena, Atena si alte capitale unde bancile mici din Romania isi au sediile mama. Pentru noi sunt mame vitrege dupa cum se vede. Le vom sanctiona, se batoseste Boc, imprumutand tonul sefului lui de partid si de guvern, Traian Basescu, prin metoda Robin Hood. Adica, ma chinui sa inteleg eu dar tusa Maria nu pricepe nici atat, castigurile bancii vor fi dijmuite masiv printr-o hotarare a Executivului bucurestean. Niet! – zice legea. A fost doar o intelegere. Peste ea exista o alta patalama mai mare – libera circulatie a capitalului. Si unde e libertate nu-i loc de angajamente de obraz intre negustori.
In consecinta, Boc se rasteste degeaba. Cum prind un euro, declara Nicolae Danila, fost presedinte executiv al BCR, unul dintre profesionistii sistemului nostru bancar, bancile straine il si trimit in tarile lor. Cu alte cuvinte, Basescu ne-a indatorat cu cea mai mare suma cu care a fost imprumutata Romania vreodata, degeaba. De florile marului. De-a surda.
Pe deasupra tusei Maria, taranca batrana si saraca, aflata la prasila, trec in dreapta si-n stanga, pe cai electronice mai ales dar si cu avioanele, uriase sume de bani. In tarana ei neagra si uscata nu cade niciun euro. Saracia e la fel. Parca totusi un pic mai aspra si mai nemiloasa decat alte dati.
Lucian AVRAMESCU

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentEUROPAREREA MEA
Articolul următorCALENDARUL ZILEI