Democrat-liberalii au decis infiintarea organizatiei numarul 43, care va reuni toate filialele partidului din strainatate, organizatia urmand sa fie condusa de deputatul William Branza, care sustine ca in strainatate partidul ar avea aproximativ 3.500 de membri.
Oficializarea infiintarii organizatiei va avea loc in cadrul unui Congres al democrat-liberalilor din diaspora, pe 24 mai, la Oropesa del Mar, provincia Castellon, Spania. La Congres sunt asteptati delegati din partea a 14 filiale din Spania, cinci din Italia, cate doua din Franta, Portugalia si SUA si cate una din Grecia, Irlanda, Israel, Marea Britanie si Moldova, primele dintre acestea fiind infiintate din anul 2005.
La functia de presedinte al organizatiei va candida William Branza, acesta urmand sa reprezinte pedelistii din strainatate in cadrul Biroului Permanent National al PD-L. La lucrari a fost invitata si o delegatie a staffului partidului, care ar urma sa fie condusa de catre presedintele PD-L, Emil Boc.














