Pomenirea cuviosului parinte Chilarion
Sfantul Chilarion era egiptean de neam si era cunoscut ca fecior de parinti binecredinciosi si iubitori de Dumnezeu, fiind totodata rudenie cu Teofil si cu Chiril, arhiepiscopii Alexandriei. Inaintand el mult in invatatura si in intelepciunea dumnezeiasca si in cea lumeasca, a lasat iubitorilor de invatatura multe scrieri minunate si vrednice de pomenire. Si lasandu-si avutia lui de tot felul si stralucirea neamului ca si fericirea vietii, a venit la muntele Pelusion si s-a facut monah. Acolo, nevoindu-se si cugetand la Dumnezeu, a luminat cu dumnezeiestile lui cuvinte toata lumea, intarind pe cei ce savarseau fapte bune, si dojenind pe cei neascultatori cu ascutisul cuvintelor dumnezeiesti, ii intorcea spre fapta cea buna; inca si pe imparati catre folosul lumii ii povatuia si ii sfatuia.















