Lipsa somnului, oboseala excesiva, fumul de tigara sau chiar o afectiune renala sunt cateva dintre cauzele care pot provoca cearcanele.
Inestetice din punct de vedere cosmetic, cearcanele pot fi semnalul de alarma al unui organism bolnav. Una dintre cauzele care duc la aparitia cearcanelor la femei este neglijenta in a purta ochelari atunci cand au nevoie. Pentru ca persoana respectiva nu vede foarte bine, forteaza ochiul si pielea din jur, cearcanele apar mai usor. Pentru tratarea acestor inestetice „umbre” de sub ochi, specialistii in medicina naturista recomanda o serie de tratamente: mastile pe baza de cartof sau castravete dau rezultate miraculoase daca sunt aplicate in fiecare seara in zona ochilor. Un alt tratament eficient de combatere a cearcanelor consta in ungerea pielii din zona ochilor cu miere de albine intr-un strat subtire. Se pot aplica pe ochi, comprese cu infuzie de albastrele (la temperatura camerei), timp de 10-15 minute, in fiecare seara, timp de trei luni. Pot fi folosite si compresele cu apa minerala (dupa ce au fost puse in prealabil la congelator timp de jumatate de ora) sau cele cu musetel, planta care are un efect calmant. De retinut ca cearcanele apar mai ales la persoanele cu tenul gras si la cele cu tenul inchis la culoare.