Pomenirea sfantului, dreptului si mult-patimitorului prooroc Iov
Acesta s-a nascut in tara Avsitidei, din hotarele Idumeii si Arabiei, fiu din fiii lui Isav, al cincilea de la Avraam. Pe tatal sau il chema Zaret si pe mama sa, Vosora. Insa mai inainte se numea Iovav, si a proorocit patruzeci si cinci de ani si a apucat inainte de venirea lui Hristos o mie noua sute douazeci si cinci de ani. Pe acesta l-a ispitit diavolul, pentru ca il declarase Domnul drept si fara prihana si intrecand pe toti cei de pe pamant. Si despuindu-l diavolul de toata averea lui si chinuindu-l cu ingrozitoare si nemangaiate rani, a fugit diavolul de la dansul rusinat, pentru ca dreptul s-a aratat neinduplecat si neintors la pornirile pe care i le insufla diavolul.














