Foarte multi politicieni romani uita de europarlamentare si se ocupa de prezidentiale, a criticat ieri, presedintele Traian Basescu la intalnirea cu comunitatea romaneasca din Croatia, trendul politic de acasa. “Eu cred ca europarlamentarele sunt prioritatea acum, iar in ceea ce ma priveste prioritara este in primul rand criza si gasirea solutiilor impreuna cu Guvernul, pentru evitarea unui derapaj major”, a spus Basescu.
El a dat exemplul altor tari, unde “s-a ajuns la amputarea masiva de personal, i-a trimis acasa in concediu de doua saptamani”. “Vreau sa cred ca Romania nu va ajunge la astfel de situatii”, a mai spus seful statului. In ceea ce priveste situatia Romaniei in contextul crizei economice, presedintele a atras atentia ca aceia care inca mai cred ca pot cere mariri de salarii “nu vor sa se aseze pe realitate” si comit o eroare. “Daca nu vrei sa te asezi pe realitate si crezi ca azi poti sa mai ceri mariri de salarii, sigur ca e o eroare careia Guvernul nu poate sa-i raspunda pozitiv”, a spus presedintele Traian Basescu.
El a marturisit ca, in ceea ce-l priveste, desi e o criza extrem de puternica, nu intra in categoria “pesimistilor”, explicand acest lucru prin faptul ca probabil este mai bine informat. Basescu si-a facut cunoscut optimismul prognozand ca economia va intra intr-un ritm ascendent incepand din toamna. Seful statului a recunoscut ca Romania este afectata de criza economica, dar ca guvernul a luat masurile obligatorii de evitare a unui derapaj economic. In opinia lui Traian Basescu, nu este vorba de o criza generata de economia romaneasca, ci in primul rand de diminuarea exporturilor, care a dus la somaj si la inchiderea de societati. “Este o criza care ne afecteaza”, a spus Basescu, adaugand ca acordul cu FMI aduce Romaniei 13 miliarde de euro echivalent in drepturi speciale de tragere, bani care se duc la BNR pentru eliberarea rezervelor bancilor comerciale si pastrarea monedei nationale la un curs care sa evite afectarea populatiei.















