Reprezentantii administratiei publice campinene au inceput pregatirile pentru desfasurarea alegerilor europarlamentare din 7 iunie 2009, primul scrutin la termen la care participam, in urma caruia Romania isi va trimite 33 de reprezentanti in Parlamentul European. In urmatoarele zile, campinenii cu drept de vot, interesati sa verifice listele electorale permanente, pot face acest lucru. Conform legii, municipalitatea a delimitat cele 23 de sectii de votare printr-o dispozitie a primarului. La nivelul municipiului, aceste sectii de votare vor avea numere de la 156 la 178, iar fata de delimitarea stabilita la alegerile anterioare au aparut anumite modificari cu privire la arondarea persoanelor la cateva sectii de votare. Astfel, campinenii care locuiesc pe Calea Doftanei, ale caror adrese de domiciliu au numerele cuprinse in intervalele 151 – 201 si 216 A – 234, vor vota la Scoala Generala nr. 3 din cartierul Voila, iar cei care domiciliaza in caminele de nefamilisti de la numerele 35 si 35 A vor vota la Grupul Scolar Industrial Constructii de Masini (sala de sport). Inainte cu 10 zile de data alegerilor, toti cetatenii arondati acestor sectii de votare vor fi instiintati in scris. Modificarile au aparut ca urmare a unei prevederi legale, conform careia sectiile de votare din localitatile urbane trebuie sa aiba intre 1000 si 2000 de locuitori, iar sectiile ce au suferit modificari depaseau numarul de alegatori prevazut de lege. Lista cu propunerile pentru presedintii si loctiitorii acestora, repartizati la fiecare sectie de votare, a fost inaintata Prefecturii Prahova, urmand ca tragerea la sorti pentru stabilirea persoanelor pe posturi sa se faca de catre presedintele Tribunalului Prahova, pana pe 28 mai, dintre cele 79 de persoane propuse urmand sa ramana 46 de presedinti si vicepresedinti ai sectiilor de votare. Pe 7 iunie, campinenii vor vota impreuna cu alti aproape 400 de milioane de alegatori europeni pentru viitorul batranului continent. Deputatii ce vor fi alesi in forul legislativ al Uniunii Europene vor trasa viitorul Europei pentru urmatorii cinci ani. Ales de cetatenii europeni din 1979, Parlamentul European are, in prezent, 785 de membri, reprezinta aproape o jumatate de miliard de oameni si este singurul organ al Uniunii Europene ales in mod direct.
Adrian BRAD














