Prahovenii dau iarba verde de acasa pe nisipurile Dubaiului
Un raid pe care l-am facut prin agentiile de turism din Ploiesti a scos la iveala faptul ca prahovenii cu dare de mana renunta la traditionala reuniune de familie in jurul mesei cu bucate de Pasti pentru nisipurile Dubaiului si cele ale Egiptului.
Mihaela Stanciu, agent de turism la una dintre agentiile din Ploiesti, ne-a declarat, ieri, ca Bulgaria ramane destinatia preferata a prahovenilor, chiar si de Sarbatorile Pascale. Pentru ca sejurul de trei nopti la hotel de patru stele costa doar 100 de euro de persoana, a fost o avalansa a celor care prefera sa treaca Dunarea, la bulgari, pentru a petrece noaptea de Inviere.
Cei care au ales sa plece in mini-vacanta de Pasti intr-un circuit in Franta vor avea parte de o masa festiva organizata in croaziera pe Dunare, in Ungaria.
Destinatii mai exotice, preferate de ploiestenii care sunt dispusi sa cheltuiasca mai mult pentru o vacanta de Pasti, au fost Dubai – unde pachetul de sapte nopti si in regim de demi-pensiune se ridica la 1000 de euro de persoana, si Egipt – unde pachetul de sapte nopti a golit buzunarele celor care l-au achizitionat cu 700 de euro de persoana.
La o alta agentie de turism din Ploiesti, Alexandra Matei ne-a precizat ca anul acesta nu s-a vandut niciun pachet turistic de Pasti in Romania, pentru ca un sejur de sapte nopti in Moldova a ajuns sa coste mai mult decat anul trecut si cu mult mai mult decat un sejur in Bulgaria.
„Desi nu au organizata masa festiva de Pasti, cei care cumpara bilete pentru statiunile din Egipt, spre exemplu, prefera sa renunte la bucatele traditionale – oua rosii, pasca sau miel – pentru a beneficia de serviciile cu standard ridicat din statiunile Husgada sau Sharm el Sheik”, ne-a declarat interlocutoarea noastra.
Desi numarul pachetelor de servicii turistice vandute a scazut, destinatiile externe au ramas preferatele celor care nu vor sa-si petreaca Sarbatorile Pascale in Romania.
Violeta STOICA














