Meciurile echipelor prahovene care au evoluat ieri in Liga a III-a de fotbal au fost marcate de o adevarata sarabanda a ratarilor.
La Stejnic, Conpet Ploiesti si Petrolistul Kaproni Boldesti au incheiat la egalitate, 0-0, o partida in care Vali Iacob( Conpet) a trimis de doua ori balonul in barele portii adverse, iar Baciu-tot de la Conpet – a ratat o lovitura de la 11 metri.
La Filipesti, AFC – din localitate si Petrolul Videle au incheiat partida nedecis,1-1. Golul gazdelor a fost marcat de Marius Mihai, pentru oaspeti punctand Burghelea.
Cu putina atentie la finalizare, prahovenii puteau obtine toate cele trei puncte puse in joc, dar imprecizia in fata portii a fost cea care a privat echipa din Filipesti de un succes meritat.
In fine, Tricolorul Breaza a rata in prima repriza a meciului pe care l-a disputat in deplasare, la Tarlungeni, cat pentru trei partide.
Abia in al treilea minut al prelungirilor, Marinescu a punctat decisiv si a adus trei puncte esentiale pentru gruparea din Breaza in cursa pentru promovarea in al doilea esalon fotbalistic al tarii.
Cu victorii pe linie in retur, Tricolorul arata ca are forta necesara pentru a face pasul spre Liga a II-a, in ciuda celor de la Victoria Branesti, grupare care a motivat si ieri adversara prahovenilor.
Cronicile meciurilor disputate in Liga a III-a de catre echipele prahovene, clasamentul si marcatorii, le veti citi in numarul de luni al suplimentului sportiv al ziarului nostru.
Edi MOLDOVAN