In vara lui 1974, echipa Petrolul Ploiesti, dupa 20 de ani fara intrerupere in care a evoluat pe scena primei divizii a fotbalului romanesc, a retrogradat in Divizia B. Astfel, noul antrenor adus, Paul Popescu, a inceput o remaniere a lotului de jucatori si impreuna cu noile achizitii a incercat o noua repromovare a echipei. Printre cei nou transferati in iarna anului 1975 s-a numarat si un tanar de mare talent, Mircea Gabel, venit tot de la o divizionara B, mai precis de la formatia Soimii Sibiu. Avea, pe atunci, doar 21 de ani si antrenorul Paul Popescu a avut curajul sa-l foloseasca titular, iar in acel retur de campionat a devenit chiar golgheterul echipei, cu cele mai multe goluri marcate in acel sezon – 9.
Mircea Gabel s-a nascut la 23 iulie 1954, la Sibiu, iar debutul sau ca jucator a avut loc in vara lui 1968, fiind legitimat la centrul de copii si juniori ai echipei CSM din Sibiu. La 18 ani, a debutat in echipa de seniori a clubului Soimii (fosta CSM Sibiu), iar dupa doua sezoane si jumatate ca titular la Sibiu, este transferat, pentru un retur de campionat (1974-1975), la Petrolul Ploiesti. Adevarata consacrare in fotbal s-a produs la FCM Resita, unde a fost transferat in vara lui 1975. Debutul pe prima scena fotbalistica a tarii este consemnat la 24 august 1975, in partida ASA Tg. Mures – FCM Resita, incheiata cu rezultatul de 4-0, iar printre noii sai coechipieri s-au numarat: Gheorghe Constantin (actualul presedinte al CCA), Liviu Filip, Ioan Ilies, Ion Atodiresei, Aurel Beldeanu, Marin Bojin, Grigore Bora, Vasile Botonea, Eugen Caprioru, Mircea Chivu (tatal actualului capitan al echipei nationale), Gheorghe Filipescu, Ion Florea, Constantin Grigore, Arsenie Hergane, Ioan Kiss, Ion Munteanu, Dan Ologeanu, Marcel Pigulea, Alexandru Puscas, Dumitru Tanase si Gavril Utiu. Dupa sase ani petrecuti la Resita, in 1981 s-a reintors la Soimii IPA Sibiu. Din vara lui 1985 a revenit pe « plaiurile prahovene », fiind transferat de catre cunoscutul presedinte Ion Radu, la formatia Metalul din Plopeni. Antrenorii lotului de jucatori din aceea perioada au fost Mihai Mocanu si Gheorghe Gruber, iar din lotul de jucatori al plopenarilor au facut parte: Ion Haralambie, Daniel Saulea, Dumitru Mihalcea, George Negoescu, Gabriel Marcu, Cornel Savu, Valeriu Daniel Popa, Sorin Gheorghe Mihalache, Marcel Patrascu, Marius Catalin Voicila, Tiberiu Corneliu Argaseala, Ion Toma, Silviu Cringasu, Marian Radu, Nicolae Pana, Viorel Radu, Marian Mihalache, Stelian Cismaru, Florin Stancioiu, Ion Istratescu, Dumitru Constantin, A. Anghel, Marian Stanica, Paul Preda, Valentin Ionita, Fanica Ocheselu, Nicolae Radu, Bujorel Mocanu, Constantin (Tica) Moldoveanu. La Plopeni s-a remarcat ca un foarte bun tehnician, fiind un jucator cerebral, care lovea foarte bine mingea si isi punea, deseori, coechipierii pe contraatac, prin expedierea unor pase precise in adancime. In primul esalon al fotbalului romanesc a disputat un numar de 90 de jocuri, in care a marcat de 21 de ori, iar in esalonul secund (Divizia B) a evoluat in peste 250 de partide. Din 1987, s-a transferat la Petrolul din Baicoi si din 1990 a avut o mare contributie la relansarea echipei (nou infiintata) Metalul din Baicoi, atat ca jucator, cat si in calitate de antrenor. A decedat prematur, la 7 ianuarie 1996, la o varsta cand mai putea spune foarte multe in viata si chiar in fotbalul prahovean.
Constantin DUMITRU – PLOPENI