Banii europeni gasesc drumul spre localitati prahovene
Dupa aproape cinci luni de asteptare, primarii prahoveni sunt chemati la Agentia Regionala Sapard – cu sediul la Targoviste pentru a semna contractele de finantare. Este vorba despre 13 proiecte ramase in asteptarea banilor europeni inca din anul 2002. In aceasta primavara, alesii locali, in mod special cei din localitatile unde au fost probleme de pe urma inundatiilor din 2005, au fost obligati sa reactualizeze toate documentatiile, tocmai pentru a urgenta parafarea contractelor de finantare. Cat de repede au venit banii, se vede foarte bine. La jumatatea verii ! Cat sa nu zica alesii ca au fost lasati cu ochii-n soare si sa mai aiba, totusi, ceva timp la dispozitie pentru efectuarea lucrarilor. Cele mai multe proiecte ce se vor realiza cu fonduri europene sunt la capitolul drumuri, si este vorba despre cele din localitatile Adunati, Carbunesti, Gherghita, Provita de Jos, Provita de Sus, Sotrile si Surani. Documentatii pentru refacerea retelelor de apa au depus administratiile locale din Baba Ana, Poiana Campina, Valea Doftanei, Valcanesti si Bucov – pentru reteaua de canalizare.
Asa cum am aflat, ieri s-au deplasat la Targoviste pentru semnarea contractelor de finantare, primarii din Valea Doftanei, Carbunesti, Sotrile, Provita de Sus si Provita de Jos.
N.D.














