Nimic de pierdut
Kaproni Boldesti a ajuns in onoranta postura de a juca un derbi pentru promovare (!), o performanta cu mult peste conditia unei echipe nou-promovate ce si-a propus, asa cum e normal, pentru primul sezon in Liga a III-a, doar sa nu retrogradeze. Metamorfoza echipei din Boldesti, ce devenise, sub “patronajul” Petrolului, o codasa a Ligii a III-a, este evidenta, jucatorii regasind, sub comanda unui nou patron, o noua motivatie de a juca.
Asadar, la Boldesti, dupa ani buni – de pe vremea lui Octavian Grigore- se joaca, din nou, un meci cu implicatii pentru promovare. Din postura unei echipe revelatie a seriei, ce nu are nimic de pierdut, pentru ca, oricum, si-a depasit conditia, Kaproni Boldesti ar putea sa dea “lovitura” si sa incurce planurile celor din Branesti, care au condus acest campionat, pana acum. Chiar daca nu va fi asa, scopul acestui sezon este atins deja, pentru echipa lui George Negoitescu – ce a castigat lupta “indirecta” cu Chimia Brazi sau Conpet, cluburi prahovene cu o experienta si pretentii superioare. Iar daca va fi o victorie cu… Victori Branesti, de abia atunci va incepe, cu adevarat, lupta pentru promovare, in cazul celor de la Kaproni, care vor avea, din acel moment, meciuri mult mai grele, deoarece echipa va fi “bagata in seama” de adversare. Pana atunci, astazi este, poate, ultimul meci in care elevii lui Dragos Mihalache nu au ce pierde!
Marian DIMA














