Moara Jaques Leon (V)
In august 1916, in preajma intrarii Romaniei in razboi, moara a fost rechizitionata pentru nevoile armatei iar Lesny, ca supus austro-ungar, a fost ridicat si internat in lagar, in Ialomita. A incercat patronul sa-i obtina eliberarea, dar n-a reusit, si activitatea morii s-a resimtit. In primele zile de razboi, intr-un raid al dirijabilului “Zeppelin” asupra Ploiestilor, o mare bomba a cazut asupra morii. A strabatut trei plansee, dar, din fericire, nu a explodat, fiind dezamorsata de genisti si stricaciunile reparate. In noiembrie, dupa ce trupele inamice au ocupat Ploiestii, Lesny a fost eliberat din lagar si Jacques Leon l-a repus la conducerea morii. In acesti ani moara a lucrat, in principal pentru Administratia militara germana, partea cea mai mare si mai de calitate a productiei fiind luata de aceasta. Se mai lucra aici acum si un amestec de faina inferioara, malai, cartofi si chiar tarate, materia prima pentru painea ce se distribuia populatiei, in cantitati mici. Lesny a facut tot ce a putut ca sa ajute populatia nevoiasa din oras si mai ales familia iubitei sale Mina Popescu, cu care totusi nu se putea casatori, mama ei (bunica autorului acestor randuri) socotindu-l un “neamt blestemat”.
Dupa razboi, moara a cunoscut apogeul activitatii ei. Jacques Leon si-a asigurat colaborarea trainica a lui Lesny; a mers el insusi la mama Minei Popescu, a convins-o ca Lesny nu este neamt ci cehoslovac, lucru mai usor acum cand se formase o colonie cehoslovaca la Ploiesti (Kutny, Wittmayer, Varba etc.) Cand i-a spus ce leafa are acesta, plus casa cu patru camere, plus bucatarie si camera de baie, fara chirie si cu incalzirea si curentul electric gratuite, plus “tain” de faina si malai, ea a fost de acord. A fost o casnicie fericita, desi n-a durat nici macar un deceniu si jumatate. Chiar cand era baut bine, Lesny nu indraznea sa zica ceva fata de “Minuska”lui. A imbracat-o ca pe o cocoana, i-a facut trei copii, i-a ajutat toate rudele, i-a cumparat o casa pe C.A. Rosetti (azi Bobalna) si a plimbat-o la Viena, uimindu-si rudele lui cu frumusetea si eleganta ei.
In anii interbelici moara a achizitionat cel mai modern utilaj de macinat si cernut, ca si altul de ambalat si inscriptionat. Pachetele cu faina extrafina “trei nule” (000) de 1 kg sau 5 kg purtau pe ele numele fabricantului si emblema (o roata de moara, cu un spic de grau). Chiar sacii erau cantariti (30 kg), erau bine inchisi, sigilati si inscriptionati. La fel si celelalte produse. O mare parte a productiei morii mergea la export, mai ales in tarile nordice. Pana pe la jumatatea perioadei interbelice Jacques Leon si-a pastrat intaietatea intre producatorii de faina si malai din Prahova si judetele vecine. Pe la inceputul anilor ‘30, Anton Lesny s-a imbolnavit de diabet . Intre timp el pregatise cativa mecanici excelenti, printre care si pe cumnatul lui, Costica Popescu, mai tanar cu multi ani (care va ajunge mai tarziu un renumit montator de mori) dar niciunul nu era capabil sa preia conducerea morii in acel moment. Cum nu era dispus sa renunte la mancare si la bautura, la petreceri, boala i s-a agravat, murind pe la inceputul lui 1933, moment cu care inceteaza si informatia mea in acest domeniu. Desigur, activitatea a continuat, dar Jacques Leon a trebui sa angajeze trei oameni (un mecanic, un morar-sef si un contabil) care sa conduca firma in locul lui Lesny. Se mai adauga ceva: pana acum moara nu avusese niciun concurent serios. Acum se infiintasera si alte intreprinderi de acelasi fel, cu un grad de dotare asemanator sau chiar mai ridicat (perfectionat). Dintre acestea, cea mai importanta era Moara Ranetescu (Ranete) din zona Garii de Nord. Ce s-a mai intamplat cu moara Jacques Leon ? Desigur ca in septembrie sau octombrie 1940, odata cu venirea legionarilor la putere, ea a fost “romanizata” si probabil ca a continuat sa existe cu alti patroni si sub alt nume. Sfarsitul morii si ca intreprindere si ca edificiu, este legat de bombardamentele aeriene din vara anului 1944. Chiar in aprilie, cateva bombe incendiare au lovit moara, care a ars mistuindu-se in flacari, la fel ca inainte cu 30 de ani. Doua luni mai tarziu, in iunie, o mare bomba exploziva a desavarsit opera distructiva.
Ruinele, imense, sinistre au mai ramas “in picioare” aproape inca un deceniu. De pe ultimul peron al Garii de Sud ele se vedeau bine in toata maretia lor sinistra. Au disparut prin 1951 sau 1952, fiind desigur, demolate si astazi cred ca, cu greu am putea indica exact locul unde s-a ridicat odinioara moara lui Jacques Leon.
Paul D.POPESCU
