Locatarii unei asociatii de proprietari se revolta

• Apometrele indica un anumit consum, listele de intretinere… altul

Nu de putine ori am scris despre problemele frecvente ce apar la nivelul asociatiilor de proprietari, de cele mai multe ori, din cauza proastei organizari, a administratorilor neinstruiti si care nu se grabesc sa obtina atestatul de administrator, dar chiar si a majoritatii locatarilor care nu au, se pare, simtul raspunderii. Despre aceasta ultima categorie este vorba si de aceasta data.
Mai multi locatari ai unui bloc din zona centrala a Ploiestiului ne-au semnalat faptul ca, aproape lunar, desi citesc corect consumul de apa rece inregistrat de apometre si comunica valoarea acestuia administratorului, diferenta de consum, afisat, ulterior, in listele de intretinere este mult mai mare. Mai exact, Corneliu Apostol ne-a explicat ca, luna de luna, proprietarii apartamentelor din blocul cu pricina platesc mai multa apa rece decat consuma. Oricat s-ar stradui sa faca economie, ajung sa fie incarcati cu sume care reprezinta coeficientul de corectie. Pentru rezolvarea acestei probleme exista, potrivit Legii 230/2007, doua solutii: bransarea individuala la reteaua de apa sau distributia pe orizontala. Ploiestenii, insa, mai au de asteptat mult si bine pana vor scapa de coeficientii de corectie. In asociatiile de proprietari au loc discutii interminabile despre coeficientul de corectie aplicat la consumul de apa rece. “In luna decembrie, de exemplu, am primit o factura foarte incarcata la intretinere, se plange Mocanu Adrian, proprietarul unui apartament din blocul 110, de pe strada Partizani. Mi s-au adaugat la consumul de apa rece 8 metri cubi nejustificati. Eu am citit apometrul, am declarat consumul, dar acest coeficient de corectie a ajuns de nesuportat. La un consum de 12 metri cubi se adauga 8 metri? Este strigator la cer. De ce am mai dat banii pe apometre?” Locatarii cred ca aplicarea coeficientilor de corectie este un abuz. “In cel mai bun caz, diferenta valorica ar trebui impartita intre locatarii care nu accepta sa le fie verificate apometrele, pentru ca avem in bloc si astfel de persoane”, ne-a mai declarat locatarul nemultumit. Legat de aceasta problema, unul dintre administratorii atestati cu care am stat de vorba ne-a declarat: “Este o problema comuna a multor asociatii de proprietari. In fiecare luna apar diferente intre indexul de pe apometrul de bransament si consumul inregistrat de apometrele din apartamente. O prima explicatie ar fi diferenta de clasa dintre cele doua tipuri de apometre. Exista, insa, si o a doua justificare: furtul de apa din apartamente’’.
Presedintele asociatiei mentionate mai sus, Gheorghe Carstocea, a descoperit astfel de cazuri cu ocazia unor verificari. “Am gasit apometre blocate sau montate invers. Stim ca se fura, dar nu putem face verificari zilnice.Unii locatari sunt la serviciu, altii nu vor sa deschida usa. Nu putem intra cu forta. Mai mult decat atat este vorba despre 120 de apartamente in asociatia noastra.”
Catalina STROE