Cu siguranta, printre zecile de mii de romani plecati la munca in strainatate, putini dintre ei au trecuta, pe cartea de identitate sau pe pasaport, ca domiciliu stabil, una dintre localitatile judetului Prahova. Fie ca este vorba despre Spania, Italia, Germania sau oricare alt colt de pe glob, prahovenii au ajuns acolo, la munca, rupandu-se de localitatea natala, de casa, de familie, in speranta ca vor putea pune ban peste ban, iar peste cativa ani, sa se reintoarca si s-o ia de la capat, cu agoniseala de peste mari. Numai ca, in astfel de cazuri, dorinta unui castig mai bun, departe de casa, lasa in urma, de cele mai multe ori, si adevarate drame. Iar cei mai expusi acestor drame sunt copiii. Asa se face ca, dupa cum rezulta dintr-o statistica a Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Prahova, anul trecut, peste 2000 de copii le duceau dorul parintilor plecati departe de ei ca sa munceasca. Dupa cum am aflat, cei mai multi dintre acestia – 147 – se regasesc in orasul Mizil, la Tomsani – 83, la Busteni – 75, la Brazi – 74, la Slanic – 70, Baltesti – 58, Sangeru – 57, Sirna – 52, Gornet si Podenii Noi – cate 51, la Filipestii de Padure si Valea Doftanei – cate 49, si lista poate continua. In unele dintre cazuri, copiii fie au ramas acasa cu unul dintre parinti, fie au ramas in grija bunicilor, a matusilor sau a altor rude, pentru ca atat mama, cat si tatal sunt plecati la munca, departe, in strainatate. Cine trebuie sa se implice, dar mai ales cum, in aceste cazuri ? Conform informatiilor primite de la reprezentantii institutiei mentionate, in baza unui act legislativ intrat in vigoare din anul 2006, persoanele cu atributii de asistenta sociala din aparatul propriu al administratiilor locale trebuie sa intocmeasca un raport de evaluare pentru fiecare copil ai carui parinti muncesc in lumea larga, iar acolo unde situatiile se impun, adica se constata ca acel copil se afla intr-o situatie de risc, sa se ia, de urgenta, masurile care se impun. Cu siguranta, insa, ca aceasta evaluare nu poate tine loc dorului de cei care le-au dat viata, chiar daca, din cand in cand, copiii ii mai aud la telefon ori ii vad in scurtele vacante de Paste, sau de Craciun. Salvarea de la aceasta tragedie pare sa vina, insa, de la un alt necaz : criza mondiala care le va aduce – macar unora dintre cei peste 2000 de copii – parintii, din nou, acasa !
N.DUMITRESCU
