Viata parintelui Gherontie Puiu – de la manastirea Caraiman din Bucegi – a fost plina de incercari. La nastere, in 1933, mama sa se stinge din viata. Pruncul, considerat mort, este aruncat pe marginea raului. Inainte ca insectele sa-si inceapa ospatul din carnea cruda, o taranca, aflata pe-acolo, l-a auzit plangand. L-a luat acasa si i-a devenit „bunica” adoptiva. Familia se numea Puiu si avea si alti copii. Fiul cel mare al acestei taranci – care se intorcea de pe front la 12 ani de la ziua plecarii, s-a insurat si, imediat ce ritul i-a permis, l-a botezat pe Gherontie care ajunsese la majorat fara sa primeasca aceasta taina crestina. Fiul „bunicii” adoptive ii devine, astfel, nas si „tata” adoptiv. „Ma simteam ca si cum as fi imbracat o haina de foc.” In sat, casa le-a fost vizitata de staretul Manastirii Neamt, care-l cunostea pe „tatal” sau de pe vremea uceniciei pe care acesta o facuse la locasul moldovenesc. Gherontie pleaca alaturi de parintele staret la manastire. In ’59, odata cu puternicul val de arestari comuniste, manastirile tinere sunt desfiintate, iar cele traditionale, cum era cea a Neamtului, obligate sa-si restranga vatra. Intr-o zi, Gherontie este luat cu duba, alaturi de alti frati, si transportat toata noaptea pana la Iasi. Fratii sunt adusi la niste baraci, la o fabrica de tesaturi. Sunt rasi in cap, li se dau haine muncitoresti si li se spune sa se adreseze cu „tovarase”. Dupa trei saptamani, Gherontie evadeaza din campament, nemaiputand indura disciplina cazona. Ajuns pe strazile Iasului, este abordat de doi militieni, care il aresteaza si scriu in procesul verbal ca Gherontie ii atacase si incercase sa-i omoare. Este judecat sumar, condamnat la 15 ani de munca silnica si trimis in lagarul dobrogean Periprava. „In jurul meu, se petreceau cele mai infioratoare grozavii. Oamenii erau schingiuiti si impuscati. Unii se aruncau in Dunare, fara sa stie sa inoate, ca sa-si afle moartea. Era imparatia lui Satan.” In lagar, un brigadier – si el detinut , fost preot – il alege pentru a descarca niste slepuri la Tulcea. Din senin, un camion se opreste langa el. Soferul spune ca merge la Brasov, iar Gherontie se urca-n camion si coboara tocmai la Timisul de Sus. Rataceste pe munte, pana gaseste o grota, dedesubtul Caraimanului. Vietuieste aici zece ani, mancand din gunoaie si imbracandu-se cu zdrentele aruncate de lume. In timpul petrecut aici, jura ca va ctitori o manastire cu hramul Maicii Domnului, din dreptul careia sa se vada – asa cum o vedea el in tot acest rastimp – Crucea Caraimanului. Ceilalti 20 de ani, pana in 1989, Gherontie ii petrece ca lucrator la un institut geologic. Dupa Revolutie, se intoarce la Manastirea Neamt, apoi merge ca preot slujitor la Cetatuia. Un accident vascular il intoarce in Bucegi, la un sanatoriu din Sinaia. Acolo, se vindeca miraculos si isi aminteste de promisiunea facuta. Ctitorirea Manastirii Caraiman a inceput in 1998. Faza in care s-a ajuns acum (foto) o puteti vedea mergand pana la postul de Salvamont din Busteni si apoi urcand o poteca abrupta, amenajata cu dale, de pe versantul stang. Desi parintele e bolnav, pe masura ce portiunile visului sau se asambleaza – staretia, agheasmatarul, biserica, chiliile, trapeza – el continua sa primeasca pelerini.
(I.S.)
