Cele petrecute mai jos se prea poate sa se fi intamplat la Penitenciarul din Ploiesti, sau la oricare altul din tara. Cert este ca era zi de duminica, 1 februarie. Si, daca pe site-ul de profil al puscariilor sta scris “Bine ati venit pe site-ul Agentiei Nationale a Penitenciarelor” – de parca ar fi “Soyez bienne venue !”, adresat localitatilor din Franta sau Elvetia, infratite cu catunele din Prahova – te astepti, daca nu la o primire calduroasa, la decenta in felul de a fi tratat tu, cel aflat dincoace de gratii.
Duminica nu se moare. Sunday, cum i se zice zilei asteia la americani, a saptea din saptamana la noi, prima peste Ocean, e lasata de Cel de Sus pentru odihna temporara – nu definitiva – atat a angajatilor, cat si a infractorilor. Diferenta este ca primii mai primesc – sau au primit – sporuri peste sporuri de risc, de periculozitate, de confidentialitate si ore suplimentare (probabil) iar a doua categorie – un spor de stat dupa gratii de la doi pana la patru ani. Duminica, teoretic, infractorii se retrag in barlog sau la hipermarketuri, deci nu se moare. Doar sunt ingropate victimele atentatului de la Brasov ! Apropo de hipermarketuri, punem intrebarea, nu facem afirmatie: A existat, sau exista, inca, o angajata – la Penitenciarul Ploiesti facem de data aceasta trimitere expresa – pusa sa pazeasca infractorii, nu pepeni, data afara de la Penitenciarul Targsor, pe motiv ca a furat dintr-un magazin ? Daca da, atunci se justifica intampinarea „Bine ati venit pe site-ul Agentiei Nationale a Penitenciarelor”, cuibusorul nostru de nebunii. Sunday, asadar, incepe saptamana la americani, iar sapte zile din sapte, in perioada de recesiune ( 1929 – 1939), au actionat Bonnie si Clyde, celebri pentru faradelegile facute pe teritoriul Americii. Daca dai un telefon la o puscarie, tot in perioada de recesiune – n-am zis la Penitenciarul Ploiesti – intrigata, o voce de centralista, si chiar e centralista, de parca ar avea telefon cu manivela, iar tu ai dat telefon cu taxa inversa – iti reproseaza ca e duminica, ce Dumnezeu !, cum putem deranja personalul care, probabil, se uita la “Duminica in familie” ? Vroiam sa-l deranjam pentru a sti daca exista vreun numar de puscariasi invoiti, sau daca a fost luata masura intreruperii pedepsei in cazul vreunuia dintre ei.
Spre a sti daca ne trezim cu un retevei in cap, daca ni se pune cutitul la jugulara, daca o mierlim impuscati sau, in cel mai fericit caz, daca exista riscul de a ne fi sparta locuinta. Apropo de risc: nimic mai hilar decat exprimarea ca prezumtivul asasin “risca” o pedeapsa privativa de libertate de pana la 20 de ani. Daca nu cumva “risca” sa piarda la soccer, la barbut, la pariurile pe caini, ca de facilitati nu duc lipsa bietii condamnati – televiziune cu circuit inchis si semideschis, de „Seringa si metadona acordate detinutilor” – program de reabilitare propus de un nerod de la Bucuresti, de parca ar fi vorbit despre „Lapte si corn”.
La puscariile din tara se fac actiuni culturale (sic!), de genul „Detinutul in postura de model antiinfractional”. Impactul acestora este atat de puternic, incat rata criminalitatii a crescut. La penitenciar te simti umilit, daca te duci sa ceri o informatie. In sictirul flegmatic al gardienilor, esti perchezitionat, cerandu-ti-se telefonul mobil, CNP-ul, carnetul de conducere, pentru ca, mai apoi, domnul comisar sef Lupu -coincidenta de nume, sau nu – fost director cateva luni, sa-ti spuna ca ii pare rau, nu poate scoate un cuvant ( si nu era la vorbitor! ) fiindca interimatul il obliga la silenzio stampa. La un penitenciar din tara – nu neaparat Ploiesti – drept de preemptiune asupra demnitatii, vanitatii, orgoliului il au ei, detinutii, nu carecumva sa faci „misto” de ei, ca au fost condamnati deja, nu mai trebuie sa-i etichetam si noi. Dar victimele unde au drept de preemptiune ? La cimitir, la spital, la morga, la groapa comuna ! Duminica, asadar, nu se moare. Doar se danseaza in familie, pe mormintele victimelor de la Brasov.
