Ca director, deschide o noua etapa in istoria muzeului. Ii restituie personalitatea juridica si-l reorganizeaza la nivelul celor mai cunoscute institutii de acest fel, integrandu-l in reteaua muzeistica europeana. In acelasi timp, s-a straduit si a reusit sa obtina intelegerea si sprijinul autoritatilor judetene pentru restaurarea si mentinerea aspectului de mic palat, de bijuterie arhitectonica, al edificiului care-l gazduieste. In acelasi timp s-a straduit, cu excelente rezultate, pentru imbogatirea patrimoniului artistic al institutiei. S-a zbatut in fiecare an, la fiecare buget, la fiecare rectificare, sa obtina fonduri pentru achizitii. In limita sumelor aprobate a facut cele mai judicioase achizitii, selectand mai ales lucrari valoroase si semnificative ale artistilor contemporani, indeosebi locali. Prin actiunile promotionale intreprinse, prin staruinte repetate, a determinat donatii importante, uneori chiar de colectii intregi.
A stiut, de asemenea, cu pricepere, cu inspiratie chiar, sa puna in valoare tot acest patrimoniu. A transformat subsolul in spatiu expozitional, marind, astfel, posibilitatile muzeului de a absorbi vizitatori si de a organiza actiuni paralele. In ceea ce priveste expozitia de baza a muzeului a avut in vedere cateva lucruri. In primul rand, prin lucrari semnificative, sa oglindeasca intreaga evolutie a artei romanesti pentru ca vizitatorul sa aiba o imagine de ansamblu a ceea ce a insemnat creatia artistica nationala. La intervale destul de largi, reinnoia , partial, expozitia pentru ca vizitatorii permanenti sa nu fie confruntati cu monotonia. Cand pentru un pictor important avea in depozit mai multe lucrari reprezentative, le rotea in expozitie, fara sa altereze tematica de care vorbeam. De asemenea, a evidentiat, fara ostentatie, lucrarile artistilor prahoveni, ca si pe cele inspirate de natura sau de oamenii Prahovei.
A stiut sa fie o excelenta gazda pentru vizitatori, impreuna cu ceilalti din personalul muzeului, la grupuri mai mari, sau de vizitatori mai deosebiti, facea chiar ea ghidajul, care se transforma, discret, intr-un regal de estetica si istoria artei. Autorul acestor randuri nu va uita niciodata vizita pe care a facut-o la muzeu, impreuna cu toti colegii sai de la Inspectoratul scolar, cand Ruxandra Ionescu i-a condus, timp de aproape trei ore, cu pertinenta, dar si cu farmec, nu numai in salile muzeului, ci si in lumea minunata a artei.
A reusit sa implice muzeul in viata culturala a orasului. Cine ar putea sa uite serile muzeale pe care le organiza, imbinand arta plastica din cadrul actiunii cu muzica, poezia… Aducea mai totdeauna un oaspete, de regula bucurestean, precum criticul si estetul Radu Bogdan ori actorul Alexandru Repan si atatia altii. Era o atmosfera calda, prieteneasca, in care fiecare participant se simtea bine, iar ea era o gazda excelenta. Cand a renovat Muzeul Grigorescu din Campina, modernizandu-l, cu ocazia inaugurarii acestuia, a lansat o societate a prietenilor muzeului, pentru care alcatuise un program si obtinuse personalitatea juridica. In cadrul ei, pe langa o serie de alte actiuni culturale, a realizat Tabara de pictura si grafica “Nicolae Grigorescu” organizand editii anuale intre 1994-1998 urmate de expozitii si premii.
Un mare merit al Ruxandrei Ionescu a fost acela de a fi introdus Muzeul de Arta in circuitul de valori culturale europene. A gazduit numeroase expozitii de arta straine, dupa cum a itinerat si expozitii romanesti peste hotare, a invitat personalitati artistice europene la Ploiesti. Note despre muzeul de arta ploiestean au aparut in presa artistica straina in mai multe randuri.
Dar preocuparea ei cea mai importanta a fost organizarea de expozitii prin care a tinut treaz interesul ploiestenilor pentru muzeu. O vizita la o asemenea expozitie avea, desigur, farmecul ineditului, chiar daca, in cadrul ei mai revedeai si cateva lucrari din patrimoniul permanent al muzeului.
A organizat zeci de expozitii, retrospective, personale, tematice, saloane anuale ale artistilor locali, ocazionale, memoriale etc. Unele dintre ele cu conotatii internationale, precum “Confruntari. Repere artistice romano-belgiene” (deschisa la Ploiesti si Charleroi, in 1998-1999).
Cea mai cunoscuta manifestare de acest fel este “Bienala de gravura contemporana Iosif Iser”, inaugurata in 1993 si continuata, cu regularitate, cu editii desfasurate in toti anii impari si dupa stingerea ei.
Paul D.POPESCU
