In perioada 9-11 ianuarie 2009, la Cota 2000,Primaria orasului Sinaia si cluburile Kitemania si Eco-s Paragliding din Brasov organizeaza, in parteneriat, cea de-a doua editie a Festivalului Winter Air Sports. Dupa succesul din 2008, organizatorii si-au propus ca editia de anul acesta sa adune, in cele trei zile de distractie si adrenalina, cat mai multi impatimiti si admiratori ai sportului extrem. Cota 2000 – Valea Dorului – este o zona cu conditii perfecte (mult vant, zapada mare si peisaj superb) pentru practicarea snowkite-ului atat de catre incepatori, cat si de catre avansati.
In programul manifestarii sunt astfel, incluse concursuri de snowkiting freestile si freeride, speedfly: slalom contra cronometru printre balize, parapanta cu aterizare la punct fix, un show de acrobatie aeriana cu parapanta si o demonstratie de snowkiting, free style. Iar la Cabana Miorita, zilnic, vor aveaa loc petreceri specifice ale participantilor.
Pentru cei neavizati mentionam ca snowkiting-ul este sportul care foloseste forta de tractiune dezvoltata de un zmeu, pentru a te deplasa cu schiurile sau snowboardul pe zapada, iar speed flying–ul este un sport de iarna nou creat de pilotii de parapanta si de parasutisti, in scopul de a realiza o legatura intre alunecarea pe schiuri si zborul in aer.
Primarul Vlad Oprea a declarat ca va “sustine mereu orice fel de competitie sportiva, iar Cota 2000 din Sinaia este singura locatie din tara unde se pot practica freeride-ul si schi-ul extrem. Sunt convins ca peisajul minunat de la Cota 2000 ii va incanta pe toti participantii la acest festival”.