Specialistii americani au identificat o gena care joaca un rol crucial in raspandirea cancerului in organism, celulele tumorale devenind datorita acesteia mai rezistente la chimioterapie, potrivit unui studiu publicat in jurnalul Cancer Cell. Oamenii de stiinta americani au descoperit ca pacientele suferind de o forma agresiva a cancerului mamar sunt purtatoare ale unei mutatii genetice, numita MTDH. Anumite medicamente pot sa blocheze actiunea acestei gene mutante si sa impiedice tumorile locale sa ajunga la metastaza sau sa se raspandeasca in organism, sporind astfel sansele de supravietuire ale femeilor. “Nu doar ca am identificat gena metastazei, dar este, totodata, si una dintre putinele gene al caror mod de actiune a fost elucidat”, a declarat Michael Reiss, de la Institutul de oncologie din New Jersey, New Brunswick.
Oprirea raspandirii cancerului in organism este importanta, deoarece peste 98% dintre pacientele suferind de cancer mamar care nu s-a raspandit reusesc sa supravietuiasca peste cinci ani de la declansarea bolii, in schimb aproximativ 73% dintre pacientele al caror cancer s-a raspandit la alte organe mor intr-un timp relativ scurt.
Reiss si Yibin Kang, de la Universitatea Princeton, autorii studiului, au folosit o serie de tehnici de cercetare pentru a identifica aceasta gena, care face ca celulele tumorale sa reziste in interiorul vaselor sangvine din diferite organe interne, in ciuda chimioterapiei.
Cercetatorii au descoperit ca un mic segment al celei de-a opta perechi de cromozomi umani se repeta de mai multe ori in cazul persoanelor care prezinta tumori mamare agresive. In mod normal, ADN-ul fiecarei persoane contine doar doua copii ale acestei gene. Anumiti pacienti, rezistenti la chimioterapie, sunt purtatori de pana la opt copii ale celei de-a opta perechi de cromozomi.
In momentul in care cercetatorii americani au inhibat actiunea genei MTDH, celulele tumorale au incetat sa se mai raspandeasca in corp si au devenit vulnerabile la chimioterapie.
Kang a declarat ca aceasta descoperire va conduce la obtinerea unor medicamente care vor stopa raspandirea cancerului in organism si il vor face sa raspunda mai bine la tratament. Kang si ceilalti specialisti americani spera sa produca un anticorp care sa neutralizeze actiunea acestei gene mutante. Gena MTDH joaca un rol major si in alte tipuri de cancer, inclusiv cel care afecteaza prostata.














