In campania electorala din noiembrie trecut, liderii partidelor PSD, PD-L si PC au promis, sus si tare, ca, daca vor ajunge la guvernare, viata romanilor se va schimba radical. Adica lefurile, pensiile si indemnizatiile pentru mame se vor mari substantial, somajul se va reduce semnificativ, investitiile straine vor creste, impozitele si taxele catre stat se vor micsora etc. Altfel spus, va curge numai lapte si miere. Insa, la nici trei zile dupa ce respectivele formatiuni politice au format coalitia de guvernare, gogoasa promisiunilor electorale a inceput sa se dezumfle continuu, pana cand a ajuns un fel de… lipie. Asadar, 2009 debuteaza sub semnul austeritatii.
Punctul de pensie ramane neschimbat
Dupa ce fostul Guvern promitea, cu surle si trambite, ca, de la 1 ianuarie 2009, punctul de pensie va creste la 763 de lei (reprezentand 45 la suta din salariul mediu brut prognozat), noul Executiv a anuntat ca valoarea punctului de pensie va fi, in acest an, la nivelul celei din luna octombrie 2008, adica 697 de lei. Mai mult, pensionarii angajati la o institutie bugetara care cumuleaza pensia cu salariul vor trebui sa renunte la una dintre aceste surse de venit. In plus, daca sunteti pensionar si nu ati folosit, in 2008, toate tichetele de calatorie cu trenul, nu veti mai beneficia, ca pana acum, de compensatii in bani.
Cresterea lefurilor dascalilor, in coada de peste
Nici pentru cadrele didactice noul an nu aduce vesti imbucuratoare. Dupa ce guvernantii afirmau ca este normal ca lefurile dascalilor sa creasca cu 50 la suta, in actualul program de guvernare se arata ca, in cel mai fericit caz, aceasta majorare va fi de 37 la suta, caci resursele bugetare sunt limitate .
Randurile somerilor se ingroasa alarmant
Guvernul mai promitea ca, in 2009, numarul locurilor de munca va creste cu cel putin 45.000. Noul Executiv, insa, a anuntat ca, dimpotriva, peste 50.000 de romani vor ingrosa randul somerilor pana in luna aprilie, ca urmare a crizei economice mondiale.
Memoria guvernantilor este scurta
Memoria guvernantilor se dovedeste scurta si in cazul promisiunii ca daca fiecare roman care lucreaza in strainatate se intoarce acasa, pentru a munci aici, va primi 20.000 de euro. In acelasi timp, nici firmele nu vor mai beneficia de la stat de cate 1.000 de euro promisi pentru fiecare nou angajat.
Adio bonificatie de 5 la suta!
Vestile nu sunt deloc bune, in noul an, nici in cazul angajatilor institutiilor publice. Actualul Executiv a hotarat ca salariatii acestor institutii sa nu mai primeasca tichete de masa. De asemenea, contribuabilii care isi achita impozitele catre stat cu cel putin 10 zile inainte de termenul scadent, nu vor mai beneficia, ca pana acum, de acea reducere de 5 la suta din suma datorata.
Produsele alimentare – mai scumpe
Si produsele alimentare se vor scumpi, incepand din prima luna a noului an, din cauza deprecierii monedei nationale si a majorarii accizei la carburanti. Astfel, carnea si produsele din carne sunt alimentele pentru care va trebui sa scoatem mai multi bani din buzunar. Si asta deoarece Romania importa aproximativ 70 la suta din materia prima, iar cresterea semnificativa a euro in raport cu leul a majorat considerabil preturile produselor alimentare importate. Tot din cauza aprecierii monedei europene, din ultima vreme, nu vor scapa de scumpiri nici branza, laptele sau painea. Nici TVA pentru alimentele de baza nu va mai fi redusa la 5 la suta, in noul an. Asa ca si aceasta promisiune facuta in campania electorala va ramane doar o amintire frumoasa. Pe de alta parte, majorarea accizei si calcularea ei la un curs foarte mare (3,73 de lei), vor determina scumpirea si a altor produse, cum ar fi bauturile alcoolice sau tigarile, ale caror preturi vor creste, in acest an, cu circa 10 la suta.
Preturi majorate la carburanti
Din acest an, si carburantii se vor scumpi cu pana la 10 la suta. Scumpirea are doua cauze: din aceasta luna, la statii se vor comercializa doar carburanti euro 5, potrivit normelor impuse de UE si, tot din ianuarie 2009, vor creste si accizele. La Petrom, benzina costa cu 18 bani mai mult, iar motorina de iarna cu 16 bani, in timp ce la celelalte sortimente de motorina scumpirea este de 11 bani/litru. La Rompetrol, pretul benzinei a crescut cu pana la 19 bani/litru, iar cel al motorinei cu pana la 17 bani/litru.
Tarife mai mari pentru asigurarile auto
Potrivit Codului Fiscal, tot din prima zi a anului, taxa de poluare se va calcula la un curs euro de 3,73 de lei, asa ca, daca in 2008, pentru o masina second hand cu o capacitate de 1700 cmc, euro 4, cu o vechime de 2-3 ani, plateam o taxa de 2.800 de lei, din aceasta luna taxa de poluare pentru un autovehicul similar ne costa 3.126 de lei. De asemenea, din acest an si asigurarile auto obligatorii se vor scumpi. Cifrele vehiculate de asiguratori depasesc procentul de 50 la suta, ajungand chiar pana la 100 la suta.
Indemnizatia pentru mame, plafonata
Dupa ce, initial, Executivul promisese ca indemnizatia mamelor pentru cresterea copiilor va reprezenta, in acest an, 85 la suta din veniturile realizate in ultimele 12 luni, ulterior s-a decis s-o plafoneze la trei salarii medii. „In cifre, nicio mama care este angajata nu va primi mai putin de 8 milioane de lei vechi, dar nici mai mult de 40 de milioane de lei vechi. Aceasta plafonare corespunde principiului solidaritatii”, a precizat premierul Emil Boc.
Demnitarii vor folosi transportul in comun
Demnitarii nu vor mai merge cu avionul la Business Class, ci la economic. Iar in deplasari, vor folosi transportul in comun si nu taxiul. Masuri de criza, a precizat premierul Emil Boc, care a recunoscut ca masurile ar putea starni zambete.
Si cheltuielile pentru achizitionarea de masini si mobilier vor fi reduse in 2009 cu 50% fata de 2008, iar numarul total al functiilor de conducere va fi limitat la maximum 12% din numarul total al functiilor publice.
Si viciile vor pica mai greu la… buzunar
Pretul tigarilor, marit deja cu 20 de bani inainte de Revelion, va continua si el sa creasca. Acciza va majora si pretul cafelei, alcoolului, bijuteriilor si altor marfuri de lux.
Anul in care abia am intrat aduce legi drastice pentru fumatori si pentru patronii de localuri. De la 1 ianuarie, restaurantele si barurile vor fi obligate sa delimiteze clar zona pentru fumatori, iar acest spatiu nu trebuie sa fie traversat si de restul clientilor. Amenzile in cazul incalcarii legii se pot ridica pana la 50 de milioane de lei vechi. Oficiul pentru Protectia Consumatorului se pregateste deja de controale.
C. DUMITRU














