Numarul romanilor care vor petrece Revelionul in diferite statiuni din tara, prin intermediul agentiilor de turism, a scazut cu 23% fata de anul trecut, la 104.000 persoane, in timp ce plecarile in strainatate s-au redus cu 38%, cheltuielile totale pentru aceste pachete depasind 45 milioane de euro. Astfel, potrivit Federatiei Patronatelor din Turismul Romanesc (FPTR), cele 104.000 persoane care vor petrece Revelionul in tara, prin forme de turism organizat, au alocat 142.600.000 lei (circa 38,5 mil.euro), in scadere cu 7% fata de sumele cheltuite anul trecut.
In acelasi timp, 12.820 de romani au cumparat pachete in strainatate, costurile ridicandu-se la 6,638 milioane euro, in coborare cu 16%.
Cele mai solicitate statiuni locale au fost cele de pe Valea Prahovei, unde gradul de ocupare se estimeaza ca va ajunge la 98%. Oferta de locuri de cazare este in continuare mult depasita de cerere, ceea ce face ca, in ciuda cresterii tarifelor, hotelurile si pensiunile sa fie pline de Anul Nou.
„Acest aspect se justifica prin faptul ca totalul locurilor de cazare disponibile in aceasta zona in hoteluri nu trece de 30.000, in vreme ce numai Bucurestiul are sute de mii de potentiali clienti, de aceea este normal ca, pentru aceasta perioada sa fie o cerere foarte mare”, se arata intr-un comunicat al FPTR.
Si in celelalte statiuni montane cererea a fost mare, ajungandu-se la un grad de ocupare de 85% din capacitatea de cazare.
Pretul mediu al unui pachet ajunge la 2.000 lei in statiunile de la munte, cu 11% peste nivelul din 2007. Un alt segment solicitat a fost cel al marilor orase, unde vor petrece Revelionul aproximativ 40.000 turisti, in hoteluri si restaurante.
La pensiunile rurale vor fi cazati in aceasta perioada aproximativ 25.000 clienti, care vor cheltui aproximativ 40 milioane lei.
„Exista o categorie de turisti care prefera sa-si petreaca Revelionul in Delta Dunarii, insa numarul acestora este cu 50% mai mic fata de anul trecut”, potrivit FPTR.
In plus, aproximativ 18.000 de persoane vor petrece sarbatorile in statiuni balneoclimatice, ceea ce inseamna o scadere de 18%.
In medie, pachetele de Revelion costa 1.000-2.000 lei de persoana, cu 10% pana la 30% mai mult fata de perioada similara a anului trecut. Exceptie face Delta Dunarii, unde preturile au coborat cu 20%. In ceea ce priveste romanii care au ales pachete de Revelion in strainatate, numarul acestora a scazut cu 38% comparativ cu anul trecut, cele mai solicitate destinatii fiind Austria, Grecia, Bulgaria, Turcia, Egipt, Franta si Tunisia.
Potrivit Federatiei, in perioada urmatoare preturile vor scadea cu aproximativ 30-50%.














