Noua alianta politica dintre PD-L si PSD+PC si-a definitivat programul de guvernare. Acesta are 29 de capitole si are in vedere guvernarea in perioada 2009 – 2012. Este vorba de programul pe care ar trebui sa si-l asume in Parlament noul Guvern Emil Boc. Programul de guvernare a fost definitivat dupa demisia lui Theodor Stolojan din functia de premier nominalizat.
Capitolul cel mai important in programul de guvernare este dedicat crizei economice si masurilor adoptate pentru depasirea ei. Printre cele mai importante masuri amintim: * Mentinerea cotei de impozitare de 16% si acordarea de compensatii si deduceri fiscale pentru persoanele cu venituri mici * Ajustarea cheltuielilor bugetare in vederea diminuarii deficitului Bugetului General Consolidat pana la maxim 2,5% din PIB pentru anul 2009 (fata de peste 3,5% PIB in 2008) * Stabilirea salariului minim brut pe tara garantat in plata, la valoarea de 600 RON, incepand cu 1 ianuarie 2009 * Cresterea punctului de pensie, incepand cu 1 ianuarie 2009, la 45% din salariul mediu brut prognozat pe economie * Asigurarea unei pensii sociale minime garantate care sa completeze pensia pana la 350 lei lunar pentru toti pensionarii cu cuantumul pensiei sub aceasta suma, finantata din bugetul de stat, incepand cu 1 iulie 2009 * Dublarea alocatiilor pentru copii incepand cu 1 iulie 2009.
Capitolele urmatoare arata directiile in care se va actiona in domenii precum sanatatea, educatia, infrastructura, agricultura, politica fiscal-bugetara etc.














