• Tichete cadou, pentru profesori. Dupa primirea tichetelor cadou cu ocazia Zilei Nationale a Romaniei, cadrelor didactice din Ploiesti li se pregateste o noua surpriza, de Craciun. Pe ordinea de zi a sedintei Consiliului Local Ploiesti din aceasta saptamana este trecut si proiectul de hotarare care vizeaza acordarea a cate 10 tichete cadou in valoare de 50 lei/fiecare tichet. Beneficiare vor fi cadrele didactice, de acelasi drept beneficiind si personalul auxiliar din unitatile de invatamant preuniversitar de stat si crese din Ploiesti. Acelasi numar de tichete si cu aceeasi valoare s-a acordat si cu ocazia zilei de 1 Decembrie, tot prin votul alesilor ploiesteni.
• Tarife noi la Oficiul Public Ploiesti. Pentru acoperirea cheltuielilor necesare desfasurarii in bune conditii a activitatii institutiei, dar si pentru alinierea la preturile practicate pe piata libera, Oficiul Public Ploiesti (OPP)a solicitat reactualizarea tarifelor pe care le practica in prezent. Acestea vor fi analizate si supuse aprobarii in sedinta legislativului local de la sfarsitul acestei saptamani. OPP presteaza activitati de proiectare, intocmire de documentatii cadastrale, ridicari topografice, evaluari imobiliare, avize , acorduri si autorizatii – atat pentru persoane fizice, cat si pentru juridice.

• Noi alesi judeteni.
Pentru doi dintre alesii judeteni – Andrei Sava si George Ionescu – ambii de la PD-L, sedinta extraordinara, de saptamana trecuta, a fost ultima la care au participat in postura de consilieri judeteni. In urma alegerilor din data de 30 noiembrie, acestia au fost desemnati deputati urmand sa lase locul altor colegi – tot democrat liberali. Numele lor vor fi cunoscute in sedinta din aceasta saptamana a Consiliului Judetean Prahova, cand acestia vor depune si juramantul de investire in functie.
• Sediu pentru PNG. Daca membrii partidului condus de catre George Becali vor avea, in sfarsit, un sediu in Ploiesti, se va afla in aceasta saptamana. In sedinta Consiliului Local Ploiesti va fi supus discutiei si votului proiectul de hotarare ce vizeaza repartizarea unui spatiu aflat pe strada Democratiei, nr.33, catre PNG.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentMondo sport
Articolul următorLa final de an,