Vineri dimineata, in jurul orei 10, R.Gheorghe, ajutor sef de post la Politia Boldesti Gradistea, a fost gasit mort la domiciliul sau din comuna Gura Vadului. Dupa toate probabilitatile, acesta s-ar fi sinucis cu pistolul din dotare, nelasand niciun bilet de adio, si nimeni negasind o justificare pentru gestul sau.
Astfel, primarul comunei Boldesti Gradistea ne- a spus: “Atunci cand am aflat despre acesta tragedie, am crezut ca este o gluma. Il cunosteam de peste cinci ani, si nimic nu ar fi dat de inteles ca ar putea recurge la acest gest necugetat. Ce pot sa mai zic in astfel de situatii ? Nimic…”.
La randul sau, edilul din localitatea de domiciliu al politistului ne-a spus aproximativ acelasi lucru: „Nu stiu ce i se poate reprosa acestui om. Cu atat mai putin, nu inteleg de ce a recurs la acest gest. Pentru noi, este o mare pierdere”.
R. Gheorghe, de 46 de ani, casatorit, a fost gasit in locuinta sa, in pat, si, conform comunicatului primit de la Inspectoratul de Politie (IPJ) Prahova, “din cercetari a rezultat ca acesta prezenta o plaga prin impuscare la nivel precordial, in urma careia a survenit decesul. De asemenea, din primele verificari, nu au fost constatate alte urme agresionale pe corpul victimei. Cercetarile sunt continuate in vederea stabilirii cauzelor si imprejurarilor producerii evenimentului”.
Fostul adjunct al Postului de politie din Boldesti Gradistea a fost inmormantat duminica, 14 decembrie.
(A.P.)














