Vicepresedintele PIN, deputatul Lavinia Sandru, a somat public, ieri, CNSAS „sa respecte legea si sa se ocupe de dosarele oamenilor politici, nu de cele ale ziaristilor si ale capilor Bisericii Ortodoxe”.
„Altfel o sa cred ca este vorba despre un plan foarte bine ticluit de la Cotroceni, de la Traian Basescu, un plan de dezbinare nationala”, a adaugat deputatul PIN, opinand ca se are in vedere „distrugerea credibilitatii categoriilor de oameni care au avut curaj sa-l atace pe presedinte: presa si BOR. Cel mai bine ar fi ca CNSAS sa lase ziaristii si Biserica Ortodoxa in pace si sa ia la rand dosarele parlamentarilor, ca nu le-a verificat, inca, pe toate”, a mai spus vicepresedintele PIN, subliniind ca ar dori sa se inceapa cu dosarul sau si al liderului partidului Cozmin Gusa.














