Lucian AVRAMESCU
Vine iarna. In satul meu pamantul era inghetat bocna ieri dimineata. Prin Nord ninge si, ca de obicei, derapeaza tirurile. Televiziunile nu trebuie sa mai faca efortul de a recolta imagini noi. Sunt bune si cele de anul trecut. Si totusi iarna care vine acum are un specific. Nu se mai ispraveste la primavara. Analisti docti, cu biblioteci de tratate economice depozitate in cap, prognozeaza, contrazicand meteorologii, o iarna care va tine, in cea mai optimista varianta, doi ani. Zapezile ei se manifesta straniu prin concedieri masive si prin scaderea drastica a stratului de valabilitate a leului. Aceasta iarna ciudata a produs si o surpriza politica de proportii: dupa patru ani, belicosul Traian Basescu, obisnuit sa-i care pumni in cap fostului frate portocaliu Tariceanu, s-a potolit. Nici Tariceanu nu mai riposteaza cum incercase, anemic e drept, in ultima vreme. Impacarea, cu pupat Piata Independentei, s-a produs la Cotroceni, intr-un alcov in care presa n-a reusit sa strecoare o geana. In concluzie, Basescu si Tariceanu nu-si mai dau cu bata taxei auto in cap. Ambii declara ca abolirea impozitului pe poluare la masinile noi (nu la toate!) ar fi o izbanda anticriza de proportii. Vax albina! – zice un director de automobile de la Mioveni. Evenimentul istoric inseamna in fapt, la taraba cu cartofi pe roti a limuzinelor, o ieftinire de circa 100 euro. Pret de bordel de duzina pe care politica ni-l arunca in ochi.
Grevele avantate ale dascalilor, functionarilor de primarie, jandarmilor si moaselor comunale s-au potolit subit. Fiecare si-a dat seama, luand cunostinta de marile desertari de someri in strada, ca e mai buna o leafa mica dar sigura decat una mare care cade cu privirea in pamant, in lipsa suportului erotic. Bugetul are si el senzualitatile lui! Un mare frecus se mai petrece doar in zona electorala. Boc, Stolojan, Geoana, Tariceanu, chiar si Elena Udrea uneori, toti prezumtivi premieri, nu contenesc sa-si laude instrumentele de facut fericit poporul. Fiecare mareste (cu gura) pensiile, lefurile, lefurile pe cap de amarat, largeste soselele si asfalteaza Calea Lactee. Boc, fost primar al Clujului (cu numele e si acum) isi viziteaza urbea din ce in ce mai rar, eventual pentru un somn de doua ore. In rest, planteaza cu Flutur salcami prin Moldova sau striga lozinci, de mana cu Berceanu, in inima Baniei, de pe scena teatrului unde candva se juca „Mandragola” lui Machiaveli. E singurul primar pretutindenar al Romaniei, atins mortal de virusul ubicuitatii. Daca nu va fi la guvernare, Boc moare. In secunda urmatoare, glasuia el, isi inainteaza demisia. Ori demisia pentru un politician care de un deceniu vorbeste intruna, chiar si in somn, inseamna moarte. Moarte definitiva! Singura surdina la goarna electorala pe care si-a ingaduit-o primarul liliputan este legata de leafa dascalilor. Nu mai scoate un diftong.
Vine o iarna de doi ani. Se anunta crivat in buzunare. Ne vin, de Craciun, rudele iubite si prietenii plecati prin lume. In loc sa planga de bucurie, copiii si nevestele capsunarilor, plang ca la mort. Spania si Italia nu mai au nevoie de noi, nu din motive de Mailat, ala care a fost ba ucigas, ba violator, ba amandoua la un loc, ci din motive de recesiune. Capsuni cresc in continuare, dar nu mai exista piata de desfacere. Europenii si-au redus ratia de fructe si legume. Li se apleaca. Constructorii de pe schele demonteaza macaralele. Cumparatorii de apartamente s-au razgandit. Stramba din nas. Nu le mai convin finisajele, apartamentele cu vedere la mare trebuie intoarse cu fata spre munte si invers. Directorii de banci zambesc incurajator la televizor si dau drumul tuturor rictusurilor in baie, cand nu-i vede nimeni. Ne asteapta o iarna lunga. Unii zic ca de doi ani. Ce Guvern isi asuma riscul de a ne trece teferi desertul siberian inghetat? Napoleon, care a batut peste tot, si-a pierdut armata invins fiind nu de geniali strategi militari, ci de iarna ruseasca. Iarna vine acum din toate directiile. Chiar si din America.
