Directorii parcurilor industriale nu vor mai pupa lefuri grase!

Daca alesii vor vota “Pentru”, de la anul, directorasilor din societatile comerciale aflate in subordinea administratiei judetene li se va taia pofta de a mai avea lefuri mari. Astazi, pe ordinea de zi a sedintei Consiliului Judetean Prahova se va afla, in vederea dezbaterii si supunerii la vot, proiectul de hotarare care vizeaza stabilirea remuneratiei lunare, incepand cu 1 ianuarie 2009, a directorilor generali ai societatilor comerciale la care administratia judeteana are calitatea de actionar unic sau majoritar. Consiliul Judetean Prahova este actionar unic la Parcurile Industriale de la Ploiesti, Plopeni si Brazi, la Termoelectrica, societatea Drumuri si Poduri si actionar majoritar la societatea Hidro Prahova. Concret, directorii acestor societati, conform propunerii vor beneficia de o remuneratie lunara acordata prin contractul de mandat, compusa, strict, din: o suma fixa egala cu indemnizatia lunara acordata prin lege pentru functia de subsecretar de stat (5.700 lei), plus suma de 650 lei – in cazul directorilor generali de la parcurile industriale, si 2.000 de lei – in cazul celui de la Hidro Prahova. Decizia vine sa se alinieze la ultima ordonanta de guvern prin care s-a stabilit limita maxima pentru nivelul indemnizatiilor persoanelor din conducerea operatorilor economici cu capital sau patrimoniu integral sau majoritar de stat, dupa ce au fost date in vileag lefurile exorbitante, din bani publici, in care se lafaiau tot soiul de directori ai regiilor de la nivel national. Urmati indeaproape de cei din teritoriu, inclusiv din Prahova, unde, de pilda, fostul director de la Parcul Industrial Ploiesti a incasat, in numai cinci luni, 1,5 miliarde de lei vechi !
N.DUMITRESCU