La sfarsitul anului trecut, soldul investitiilor straine directe (ISD), in Romania, se cifra la 42.770 milioane de euro, potrivit datelor comunicate de catre Institutul National de Statistica. Din punctul de vedere al ramurilor economice, investitorii straini si-au orientat cu precadere resursele financiare catre industria prelucratoare (32,9 la suta din total), iar in cadrul acesteia cele mai atractive sectoare au fost metalurgia (7,5 la suta), industria alimentara, a bauturilor si a tutunului (5,2 la suta), prelucrarea titeiului si a cauciucului (4,4 la suta), industria mijloacelor de transport (3,6 la suta). In acelasi timp, importante investitii straine au fost atrase de sectoarele intermedieri financiare si asigurari (23,3 la suta din totalul ISD), comertul cu amanuntul si cu ridicata (14 la suta), constructii si tranzactii imobiliare (7,8 la suta).
Tarile clasate pe primele 5 locuri dupa ponderea detinuta in totalul ISD, la nivelul Romaniei, la finele anului anterior sunt: Austria (21,4 la suta, fata de 23 la suta in 2006), Olanda (16,3 la suta, fata de 17,1 la suta), Germania (11,7 la suta, fata de 10,1 la suta), Franta (8,8 la suta, fata de 8 la suta) si Grecia (7,5 la suta, idem ca in 2006).
Din punctul de vedere al amplasarii teritoriale a investitiilor, se observa ca firmele straine au fost atrase, in primul rand, de catre Regiunea de dezvoltare Bucuresti (64,3 la suta din totalul investitiilor), Regiunea Sud Muntenia – din care face parte si judetul nostru, fiind situata pe locul al III-lea (cu 6,9 la suta), dupa Regiunea Centru (8,3 la suta), dar inaintea regiunilor Sud-Est (5,7 la suta), Vest (5,5 la suta), Nord-Vest (4,5 la suta), Sud-Vest (3,2 la suta) si Nord- Est (1,6 la suta).
C. DUMITRU