Din acest an, romanii nu-si vor mai alege parlamentarii pe liste de partid. Este pentru prima data cand deputatii si senatorii se vor alege in sistem uninominal, asa cum s-au ales primarii, la alegerile locale din luna iunie a acestui an. In acest sens, tara si judetele, deopotriva, au fost impartite in colegii uninominale, iar partidele si aliantele politice si-au stabilit, pentru fiecare dintre aceste colegii, cate un candidat. In Prahova sunt 12 colegii de deputati si 5 – de senatori. Pana cand va veni ziua pentru a merge la vot – stabilita pentru data de 30 noiembrie – prin rubrica de fata ne-am propus sa venim in intampinarea cititorilor, respectiv a celor cu drept de vot, cu informatii legate de scrutinul parlamentar al acestei toamne.

• Presedintele sectiei de votare – sau, in lipsa acestuia, loctiitorul – este obligat sa primeasca si sa inregistreze orice sesizare scrisa cu privire la nereguli produse in timpul procesului de votare, inaintata de membri ai sectiei de votare, de candidati, observatori si jurnalisti acreditati sau de alegatorii prezenti in sectia de votare pentru exercitarea dreptului la vot. Cand i se inmaneaza o sesizare in dublu exemplar, presedintele – sau loctiitorul acestuia – va mentiona pe copia care ramane la persoana care inainteaza sesizarea, faptul ca a luat cunostinta de sesizarea respectiva si numarul sub care aceasta este inregistrata;
• La ora 21.00 – pe data de 30 noiembrie – presedintele sectiei de votare va declara votarea incheiata si va dispune inchiderea sectiei de votare. Insa, persoanelor existente in sectia de votare, la ora 21.00, li se va permite sa isi exercite dreptul de vot. In aceasta situatie, presedintele are obligatia de a informa biroul sau oficiul electoral care functioneaza la nivelul imediat superior, cu privire la decizia de prelungire a duratei votarii si la inchiderea sectiei de votare, atunci cand perioada de prelungire se incheie;
• Pot fi acreditati observatori interni ai procesului de votare reprezentanti ai organizatiilor neguvernamentale care au ca obiect principal de activitate apararea democratiei si a drepturilor omului, care sunt constituite cu 6 luni inainte de data desfasurarii alegerilor si in ale caror conduceri nu se afla niciun membru al vreunui partid;
• Contestatia, privind acreditarea sau respingerea solicitarii de acreditare ca observator intern, se solutioneaza de catre Curtea de Apel Bucuresti in termen de doua zile de la inregistrare, iar hotararea data este definitiva si irevocabila;
• Persoanele acreditate pot asista la operatiunile electorale, in ziua votarii, incepand cu ora 6.00 si terminand cu momentul incheierii si semnarii, de catre membrii sectiei de votare, a procesului verbal de constatare a rezultatelor votarii in sectia respectiva. Acestea nu pot interveni in niciun mod in organizarea si desfasurarea alegerilor, avand numai dreptul de a sesiza, in scris, presedintele sectiei de votare in cazul unei neregularitati;
• Orice act de propaganda pentru sau impotriva unui partid politic, alianta politica, alianta electorala sau organizatie a cetatenilor apartinand unei minoritati nationale care participa la alegeri, ori candidat independent, si orice incercare de a influenta optiunea alegatorului, atrag aplicarea sanctiunilor legale iar, in ziua votarii, indepartarea imediata din sectia de votare;
• La toate operatiunile, ce tin de numararea voturilor, participa membrii sectiei de votare si pot asista candidatii si persoanele acreditate, in conditiile stabilite pentru constatarea rezultatelor.