Am dat acest nume edificiului din fotografie deoarece il gasim inscris – nu pe o firma efemera – ci sapat in stuc, in partea de sus a coltului tesit al cladirii, sub streasina, ca un frontispiciu.
Data constructiei sau a inaugurarii lui nu era inscrisa nicaieri, dar o putem aproxima. Cladirea nu exista in 1848, cand tot terenul cuprins intre strazile de azi M.Kogalniceanu, Toma Caragiu, Gh.Lazar si Nicolae Balcescu era necladit si purta numele proprietarului. Enuta Baldovin era unul dintre fruntasii orasului, decenii intregi fiind prezident sau madular al magistratului. Avea pe acest loc o livada si punea si ceva gradina, iar in partea de sud lasa negustorii si taranii care veneau miercurea la targ si nu mai aveau loc in piata, sa traga carutele, luandu-le cativa banuti. Dupa 1850, Baldovin a parcelat acest loc, vanzand bucata dupa bucata.
Pe coltul de sud-vest s-a ridicat acest edificiu, care in 1869 exista si chiar fusese terminat cu cativa ani inainte. Nu stim cine l-a proiectat, dar oricum a fost un arhitect cu oarecare experienta, deoarece nu este o cladire oarecare.
Aspectul ei pare sa fie cel autentic, oricum cel din fotografie este din toata perioada interbelica, pastrat pana la demolarea lui (1980). Arhitectul nu a inovat prea mult, dar a folosit inteligent si creativ retetele stilului neoclasic. Un corp central, rotunjit, uneste doua aripi inegale. In el este practicata intrarea principala, care deasupra are un balcon cu balustrada de fier forjat, sustinut de trei mari console. In balcon raspunde o usa fereastra flancata de doi pilastri angajati, cu frumoase capiteluri corintice iar sus, pe zidaria acoperisului, se inalta un foisor. Fatadele sunt bogat ornamentate, dar fara exagerari. O banda lata intre doua cornise marcheaza trecerea de la un etaj la altul, denticulele zimteaza marginea streasinei, iar frontoanele de deasupra ferestrelor dau o nota de originalitate cladirii.
Sa ne oprim ceva mai mult asupra istoriei acestui edificiu.
Prima stire pe care o avem asupra lui este aceea ca aici a functionat pensionul de baieti al lui M.I.Georgescu. Acesta era un distins cadru didactic, director al Scolii publice (care va deveni Scoala de baieti) si institutorul superior al judetului Prahova (pana la desfiintarea acestei functii). In 1857 a fost numit si directorul Internatului Scolii publice, unde erau cazati elevii din judet ai scolii. Dupa cativa ani, primaria n-a mai intretinut internatul si cum elevii de acolo erau instariti (fii de arendasi, de mosneni, de preoti de tara etc.), M.I.Georgescu a transformat internatul in pensionul sau particular.
Atunci el a cumparat sau a inchiriat edificiul despre care scriem. La etaj erau instalate dormitoarele, iar la parter – bucataria, sala de mese si salile de pregatire a lectiilor.
Edificiul a fost implicat si intr-un episod din zbuciumata istorie a Ploiestilor. In ziua de 26 martie 1869, aveau loc alegerile de deputati la Colegiul III, sectia principala de vot fiind la Gimnaziul “Sfintii Petru si Pavel”. La ora 9 si ceva, bandele de batausi ale lui Popa Take – agentul electoral al lui Gh.Cantacuzino Nababul au patruns in localul amintit si au luat la bataie alegatorii cunoscuti ca liberali radicali. Cativa dintre acestia, in frunte cu celebrul Stan Popescu, au fugit printr-o fereastra, au trecut strada si s-au refugiat in pensionul amintit, unde au fost imediat primiti. Cand urmaritorii au ajuns si ei au inceput sa bata, I.M. Georgescu, om respectat de toata lumea, a iesit in balcon si le-a spus ca aceia veniti sunt oaspetii lui si daca au facut ceva rau ii preda numai politiei. Dar politia avea ordin de sus sa nu iasa in strada in ziua aceea.
Paul D.POPESCU
