In mandatul trecut, Primaria Campina nu a reusit decat realizarea a doua pro-iecte cu finantari de la Uniunea Europeana. Este vorba despre construirea unei sectii de producere a caramizilor impreuna cu calificarea a circa patruzeci de romi in meserii din domeniul constructiilor, precum si de infiintarea Centrului de Informatie a Cetateanului, situat intr-una din cadirile de la poarta primariei. In timpul campaniei electorale de la locale, primarul Horia Tiseanu a promis ca, in acest mandat, are de gand sa acceseze mult mai multe fonduri europene, mai ales ca, asa cum declara tot atunci, fondurile structurale europene pentru tara noastra au inceput sa vina abia in 2007. La ultima conferinta de presa a Primariei, seful executivului local a prezentat cateva proiecte edilitare pentru care se asteapta obtinerea finantarilor europene in urmatoarele saptamani. Cea mai importanta pentru localitate este investitia care se va face in legatura cu fluidizarea traficului rutier la poarta sudica a municipiului, cunoscut fiind faptul ca autovehiculele care se indreapta, pe aceasta ruta, spre Ploiesti, sunt obligate sa se insiruie in coloane interminabile (in foto), cei sapte-opt sute de metri ai Caii Daciei fiind strabatuti, in perioadele de varf, in 15-20 de minute. Pentru a elimina acest inconvenient, municipalitatea are de gand sa construiasca niste pasaje supraterane (“bretele”) care sa permita un acces mai usor in DN1. Campina este foarte aproape de castigarea acestui proiect cu finantare comunitara, ale carui costuri sunt evaluate la aproximativ 3 milioane de lei. “Documentatia proiectului, extrem de important pentru cam-pineni, a fost depusa la Agentia de Dezvoltare Regionala 3 Sud Muntenia, si este in curs de evaluare a etapei administrative. Am raspuns pozitiv la toate solicitarile Agentiei referitoare la proiectul “Modernizare Calea Dacia” si sunt convins ca si organismul regional va raspunde pozitiv demersului nostru, in cel mai scurt timp”, a declarat presei primarul orasului. Printre alte proiecte pentru care se asteapta finantare din fonduri comunitare se numara alimentarea cu apa a zonei de nord a Campinei (fondurile pentru investitie se vor elibera in octombrie 2008) si realizarea unei piscine acope-rite in spatele Caminului Petrol. Acest din urma proiect a fost acceptat pentru finantare, in prezent fiind in lucru proiectul tehnic, cu sprijinul Companiei Nationale de Investitii. Exista mai multe proiecte si pentru modernizarea unor unitati de invatamant.
Astfel, la Scoala generala “BP Hasdeu”, care va fi extinsa, urmeaza a se construi o sala de sport, aceeasi investitie fiind prevazuta si pentru Scoala generala “Ion Campineanu. Cladirile de la Complexul Petrol urmeaza a fi si ele modernizate, municipalitatea intentionand sa reabiliteze cu bani europeni si terenul de fotbal, folosit de echipele din divizia judeteana. Finantarile celor sase proiecte, derulate in prezent de catre municipalitate, vor degreva bugetul municipiului cu cel putin 10 milioane de lei.
Adrian BRAD














