Sever VOINESCU
In pacatoasa noastra logica politica, majorarea pensiilor se leaga de alegeri. Asa s-a intimplat si in acest an electoral: vin alegerile, guvernul (oricare ar fi el) mareste pensiile. Pentru cei mai multi dintre politicieni, majorarea pensiilor e o miscare obligatorie in an electoral. Putinii politicieni rezonabili accepta si ei ca pe o fatalitate legatura dintre pensii si alegeri, dar se incapataneaza sa aduca un element de rationalitate conditionand majorarea pensiilor de cresterea economica. Normal ar fi ca pensiile sa creasca numai daca economia merge bine. Anul acesta, asa ni se spune, economia noastra a crescut din nou, pentru al optulea an consecutiv. Asadar, se pare ca avem de unde sa crestem pensiile. Insa, n-am auzit pe nimeni sa spuna ca majorarea pensiilor duce la cresterea nivelului de trai al pensionarilor. Ar fi logic sa se intample asa. Dar nu se intimpla. De ce?
Anul acesta, pensionarii mi s-au parut ceva mai rezervati la primirea vestii maririi pensiilor. Sigur ca guvernul a contabilizat atent procentele electorale care-i revin, sigur ca pesedeii s-au cam frustrat ca nu le-au revenit lor toate aceste procente, socotindu-se autorii morali ai acestei majorari, dar, dincolo de aceste jocuri politice, pensionarii nu pareau deloc entuziasmati. Se bucurau, bineinteles – orice leu in plus la o pensie fundamental gandita in termenii subzistentei, este bine-venit. Dar bucuria sutelor de pensionari cu care am vorbit in ultima vreme era umbrita. Ascultandu-i, am inteles de ce: experienta le arata ca, de 18 ani, li se tot maresc pensiile, dar standardul lor de viata nu creste. Dimpotriva. Experienta le spune ca, fara exceptie, dupa o majorare de pensii vine o majorare de preturi. Ce li se da cu o mana, li se ia cu cealalta. Acum, spaimele vin de la factura de incalzire. Si experienta lor le mai spune ceva: cresterea pretului energiei antreneaza cresterea tuturor preturilor. Asadar, inaintea unei ierni electorale, in care Parlamentul pare ca si-a pierdut mintile votand delirant cresteri de salarii fara sa se intrebe de unde le plateste, pensionarii sunt ultima reduta a luciditatii. Ei stiu ca bucuria care li se face are gust amar. Ceea ce pensionarii stiu bine este ca experienta vietii de zi cu zi bate orice politica de cancelarie, iar ceea ce simt ei incasand pensia si, apoi, platind, platind si iar platind este mai adevarat decat procentele cu care jongleaza dl Vosganian.
Vestea buna este ca aceasta sarabanda in care preturile acompaniaza ca o umbra pensiile poate inceta. Vestea proasta este ca niciun guvern de pana acum nu s-a gandit cum anume sa faca asta. Dar se poate. Atata doar, e nevoie de un alt tip de vointa politica, e nevoie de un alt fel de a guverna. Din pacate, de prea multi ani am avut numai guverne pentru care nivelul de trai al cetatenilor (in cazul discutiei noastre, al pensionarilor) este comensurat exclusiv in cresterea veniturilor, fie ca bugetul i-o permite sau nu. Adevarata prosperitate nu este generata doar pe venituri, ci este generata de functionarea onesta a pietei libere. Departe de mine ideea ca guvernul ar trebui sa controleze preturile. Dar guvernul ar trebui sa supravegheze piata. Iar instrumentul principal prin care statul supravegheaza piata este justitia.
Majorarile de preturi care dilueaza orice crestere de pensii au, de cele mai multe ori, cauze ilicite. Pe traseul energiei se interpun „baietii destepti”, de pilda. Presedintele Basescu a vorbit public despre ei de atitea ori. Intregul sistem energetic este parazitat de capuse protejate prin contracte abil intocmite. Exista un singur tratament pentru acestia: justitia. Daca justitia intervine pentru a face ca regulile firesti ale economiei de piata sa fie respectate, atunci cresterea pensiilor chiar s-ar reflecta in cresterea nivelului de trai. Majorand pensiile, guvernul face numai jumatate din treaba. In conditiile cresterii economice, este jumatatea cea mai usoara. Cealalta jumatate – sa vegheze justa piata prin instrumentele statului de drept – e mai grea si nici un guvern de pana acum nu a facut-o cum trebuie. Nicicand legatura dintre justitie si nivelul de trai al celor mai multi dintre cetateni nu a fost mai strinsa.
