Americanul Kelly Slater a castigat pentru a noua oara titlul mondial la surfing, un record, cu ocazia unei etape a circuitului mondial WCT, desfasurata la sfarsitul saptamanii recent incheiate
Slater, in varsta de 36 de ani, nu a castigat Billabong Pro Mundaka, dar s-a clasat pe locul trei si si-a asigurat astfel titlul mondial, in conditiile in care mai sunt de disputat doua etape ale circuitului WCT, in Brazilia si Hawaii.
Kelly Slater, care este cel mai titrat practicant de surfing din lume, a devenit astfel si cel mai in varsta campion mondial.
El a fost, in 1992, cel mai tanar campion mondial de surfing.
Sportivul american, care a jucat si intr-un serial de televiziune, s-a retras din surfing in 1999, dar a revenit in 2003 si a obtinut doua titluri mondiale, in 2005 si 2006.