Dupa dezbateri furtunoase,

Consilierii au votat scumpirea apei potabile

De luna viitoare, locuitorii orasului Breaza vor scoate mai multi bani din buzunar pentru plata apei potabile consumate. In sedinta din 25 septembrie a.c., consilierii locali au hotarat ca noul pret al apei potabile sa fie, de la 1 octombrie 2008, de 2,86 de lei/mc (cu TVA inclus) – pentru populatie, respectiv 2,40 de lei/ m.c. (fara TVA) – pentru restul utilizatorilor. De asemenea, in cazul serviciilor de canalizare, noile tarife, aplicabile de la aceeasi data, sunt de 0,60 de lei/ mc (cu TVA inclus) – pentru populatie, respectiv 0,50 de lei/mc – pentru ceilalti utilizatori. Ultima majorare a pretului apei potabile a avut loc in aprilie 2007, iar a tarifului la canalizare, in aprilie 2006.
Initiatorul acestui proiect de hotarare a fost nimeni altul decat primarul orasului, Nicolae Ferastraeru. „Conducerea Hidro Prahova – Sucursala Breaza a solicitat cresterea pretului la apa potabila invocand salariile destul de mici pe care le au angajatii si conditiile mai mult decat vitrege in care lucreaza acestia. Personal, le dau dreptate, chiar daca apa potabila este, adeseori, de o calitate indoielnica, dar asta nu neaparat din vina lor. Salariile acestora sunt intre 5 si 6 milioane de lei vechi. Ca atare, daca nu aprobam scumpirea apei, pana la primavara – cand speram sa ne putem aproviziona din sursa Paltinu – riscam sa ramanem fara oameni la Hidro Prahova, caci nu va mai sta nimeni pe lefurile astea”, s-a adresat primarul consilierilor. Cu toate aceste atentionari, nu toate opiniile exprimate de alesii locali au fost pe aceeasi lungime de unda. Ion Enache, consilier PRM: „Este adevarat, angajatii acestei societati au salarii mici, dar noi nu putem aproba majorarile de pret la apa, cu ochii inchisi. Ne-ar trebui prezentate niste situatii economico-financiare: profitul pe anul trecut si pe primul semestru al acestui an, bilantul contabil la 31 decembrie 2007 si, respectiv, 30 iunie 2008, ca sa putem avea o vedere de ansamblu a activitatii firmei”. „In maximum 72 de ore o sa aveti o asemenea situatie. As mai dori sa retineti doar faptul ca 30 la suta din tariful incasat se duce catre Electrica, deoarece utilajele tehnologice cu care lucram sunt energofage, uzate fizic si moral”, a replicat Adrian Lambru, directorul Sucursalei Breaza a Hidro Prahova. Mult mai vehement s-a aratat a fi consilierul penegist Catalin Mihalache:”Intrucat este firma cu capital de stat, eu propun sa fie date publicitatii salariile tuturor sefilor de la Hidro Prahova, nu doar ale muncitorilor. Apoi, in functie de aceste salarii, sa analizam si calitatea apei pe care ne-o livreaza compania. Aceasta nu e apa potabila, ci de closet ! Deci, fata de ceea ce mi se ofera, apa e deja prea scumpa. Ca atare, voi vota impotriva”. Chiar daca a precizat, din capul locului, ca este normal ca lucratorii de la Hidro Prahova sa aiba lefuri mai mari, consilierul PC Marin Tatulescu n-a ezitat sa scoata in evidenta si nenumaratele lacune din activitatea acestei societati:”Este adevarat ca, din cauza vechimii conductelor, va confruntati cu zeci de avarii. Necazul e ca, in astfel de cazuri, interveniti foarte tarziu, fapt pentru care pierderile de apa sunt considerabile. Langa blocul in care stau, spre exemplu, a curs apa dintr-o conducta sparta timp de doua saptamani, fara a interveni cineva de la Hidro Prahova. Insa, a doua zi dupa ce a trecut viceprimarul pe acolo, defectiunea a fost remediata. Prin urmare, aceasta crasa nepasare a celor de la Hidro se simte al naibii in buzunarul nostru, al consumatorilor, caci pierderile tot noi le platim”. In cele din urma, proiectul de hotarare a fost votat, consemnandu-se doar doua voturi impotriva.
D. CONSTANTIN