In urma concursului organizat pentru admiterea la Scoala Nationala de Grefieri, din cele 120 de locuri scoase la concurs nu au fost ocupate decat 102. La examen au putut participa numai absolventii de facultati cu specific juridic, probele vizand Codul de Procedura Civila, Codul Penal si Organizarea Judiciara. Conditii de admisibilitate: minimum nota 5 la fiecare proba si 6 – media generala. Si, daca la Tribunalul Prahova se resimte acut criza de grefieri, pentru aceasta instanta au participat la concurs patru candidati. Rezultat final: numai doi admisi. Interesant este faptul ca au existat candidati care au obtinut nota 10 la “Procedura civila” si note de 2,85 sau 3,15 la “Procedura penala”. Iar faptul ca au rams neocupate posturile duce la o singura concluzie: nu doar la INM examenul este dur, ci si pentru a deveni personal auxiliar. Dupa cum ne-a precizat purtatorul de cuvant al Curtii de Apel Ploiesti, Simona Buzoianu, “durata scolarizarii este de numai 6 luni, prezumandu-se faptul ca, in acest timp, se pot insusi cunostintele necesare activarii in sistem, cata vreme acestia au absolvit o facultate de profil”.
In ceea ce priveste completarea schemei cu personal auxiliar la Tribunal, interlocutorul nostru ne-a mai precizat faptul ca, pentru alte categorii de aspiranti – cei care au numai studii liceale sau fiind absolventi de facultati, dar altele decat cele juridice – durata scolarizarii este de un an. Cat priveste organizarea acestui din urma concurs, ramane la latitudinea CSM de a decide cand si in ce masura magistratii nu mai trebuie sa-si redacteze singuri hotararile, din cauza crizei de personal auxiliar.
(F.T.)