“Cu sprijinul primariei, speram sa trecem mai usor peste socul apropiatei ierni”
– Chiar daca suntem in prima luna a toamnei, tot mai multi cetateni din diverse orase ale tarii sunt ingrijorati de cuantumul facturilor la intretinere de la iarna. Care-i pulsul prahovenilor?
– Desi Ploiestiul are, in continuare, cel mai mic tarif al gigacaloriei din tara, nu putem sta, totusi, linistiti. Tarifele la apa si energie electrica sunt altele, fata de anul trecut, iar la gazele naturale desi tarifele au fost majorate, in iulie a.c., cu 12,5 la suta, Distrigaz solicita o noua scumpire, de circa 10 la suta, de luna viitoare. Prin urmare, toata speranta noastra este la Consiliul Local Ploiesti, care trebuie sa determine SC Dalkia Termo Prahova sa gaseasca solutiile adecvate, astfel incat tariful energiei termice sa ramana neschimbat si in iarna ce se apropie.
– Este adevarat ca aveti in plan chiar o intalnire cu reprezentantii Dalkia, pentru reformularea unor clauze contractuale. Ce anume ii nemultumeste pe cetateni?
– Sunt nenumarate sesizari legate de data intocmirii facturii de catre furnizor si a primirii acestora de catre asociatiile de locatari, de corectitudinea citirii aparatelor de masura a consumului, de parametrii de livrare a agentului termic etc. Au fost situatii in care, desi tariful facturat a fost cel normal, in realitate temperatura agentului termic livrat a fost cu 20 pana la 40 de grade mai scazuta. Probleme avem, de asemenea, si cu senzorii de temperatura de la unele puncte termice, in sensul ca acestia sunt montati in asa fel incat ii dezavantajeaza pe consumatori. Pe de alta parte, prin modernizarile aduse apartamentelor, multi proprietari au marit suprafata radianta a acestora – inlocuind vechile calorifere cu altele, de mai mari dimensiuni – fara a anunta acest fapt conducerii asociatiei de proprietari. Lucrul acesta a dat nastere la discutii intre colocatari si, ca atare,trebuie aplicata legea.
– Asociatiile inregistreaza facturi restante catre Dalkia?
– Din acest punct de vedere, Ploiestiul figureaza pe primul loc din tara, cu cele mai mici restante, contravaloarea acestora insumand doar aproximativ doua miliarde de lei vechi. Spre lauda lor, cu toate ca se confrunta cu greutati nenumarate, tot pensionarii sunt cei mai constiinciosi cand vine vorba despre achitarea facturilor la utilitati.
– Dar catre Veolia, asociatiile de locatari au datorii?
– Aici, restantele insumeaza circa 12 miliarde de lei vechi, dar se vor recupera, cat de curand. In cazul celor mai mari datornici, furnizorul a dat in judecata asociatiile de proprietari, pe rolul instantelor fiind peste 100 astfel de dosare.
– Si in cazul Veoliei doriti revederea unor clauze din contract?
– Ne propunem, spre exemplu, ca spalarea si dezinfectarea platformelor de gunoi menajer, precum si a containerelor sa se faca pe cheltuiala prestatorului si a primariei, deci sa nu mai fie obligatia asociatiilor de proprietari. Apoi, locatarii blocurilor turn prevazute cu camere de preselectare a gunoiului menajer au cerut ca dezinfectia amintitelor spatii sa cada tot in sarcina Veoliei.
– Cum bine stiti, scaderea facturii la intretinere depinde, in mod nemijlocit, si de reabilitarea termica a blocurilor. S-au mai facut ceva pasi, in aceasta privinta?
– La ora actuala, in Ploiesti exista un singur bloc reabilitat termic pe banii statului, si acela prost executat. Alte circa 40 de blocuri au fost reabilitate pe cheltuiala colocatarilor, dar fara a avea proiect si autorizatie de la primarie. In consecinta, blocurile respective nu pot primi certificat energetic. In ce ne priveste, asemenea altor uniuni judetene ale asociatiilor de proprietari, am strans deja peste 8.000 de semnaturi – iar actiunea este in plina desfasurare – pentru a determina autoritatile ca reabilitarea termica a blocurilor sa aiba loc exclusiv pe cheltuiala statului si a primariilor. Aceasta deoarece blocurile au fost vandute, dupa 1990, cu un grad avansat de uzura, iar actualii proprietari nu dispun, cum s-a si vazut, nici macar de banii necesari achitarii cotei de 33 la suta din costul lucrarilor de reabilitare.
D. CONSTANTIN














